Bănățenii din țară și de peste granița sârbească, din Voivodina, au luat cu asalt în acest sfârșit de săptămână centrul orașului Kikinda, unde are loc tradiționalul Festival al Dovleacului. La manifestare a participat și secretarul provincial pentru Cultură, Angajarea în Câmpul Muncii şi Egalitatea în Drepturi a Sexelor din Republica Serbia, Miroslav Vasin.
Bănățenii de pretutindeni se adună la fiecare început de octombrie la Kikinda pentru a celebra dovleacul, în cadrul manifestării intitulate Zilele Dovleacului. În urmă cu aproape 30 de ani locuitorii oraşului din Voivodina au început să se întreacă pentru a stabili cine a cultivat cel mai mare dovleac. Ludaia (Ludaje în limba sârbă) este reprezentativă pentru întrega zonă, iar anul trecut cea mai mare ludaie a unui kikindean a cântărit peste 288 de kilograme. Localnicii spun că dacă te urci pe o ludaie, ai șansa de a vedea întreaga Kikindă, pentru a sublinia faptul că regiunea este plată ca în palmă. Cu ocazia evenimentului, autorităţile vamale din România şi Serbia au decis să deschidă vechea frontieră de la Lunga-Nakovo, premițându-le românilor să scurteze drumul spre Kikinda cu aproape 17 kilometri.
Organizatorii Zilelor Dovleacului/Dani Ludaje au pregătit pentru cei veniția la Kikinda un bogat program cultural. Vineri, copii îmbrăcați în haine realizate din pănuși de porumb, saci de cânepă şi decoraţi cu alte roade ale toamnei au participat la un carnaval care a străbătut întregul oraș.Sâmbătă a fost organizat un târg al micilor întreprinzători din mai multe oraşe, iar gospodinele au pregătit o masă cu mâncăruri tradiţionale pe bază de dovleac. Tot sâmbătă a fost ales și cel mai mândru cultivator de ludăi, juriul validând cel mai mare şi mai greu dovleac. Cea mai mare ludaie cântărită în acest an a avut 216 kg, iar proprietarul a fost recompensat cu o cupa si o diploma.
Astăzi, kikindenii s-au întrecut la diferitele jocuri şi concursuri cu dovleacul.