Acasă STIRI ARAD Operaţie pe carotidă realizată laparoscopic

Operaţie pe carotidă realizată laparoscopic

operatie aradO intervenţie chirurgicală pe carotidă a fost realizată la Clinica Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” (UVVG) din Arad, pacientul fiind un bărbat de 79 de ani care acuza pierderea vederii la ochiul drept, din cauza unui cheag de sânge depistat în carotidă şi care se mişca liber, cu risc mare de embolie.

Operaţia a fost efectuată de renumitul prof. univ. dr. Zoltan Galajda, specialist de renume internaţional în chirurgia cardio-vasculară, profesor asociat al UVVG şi directorul Clinicii de Chirurgie Cardiacă şi Vasculară din Debrecen.

”Cazul de chirurgie vasculară a fost o premieră pentru centrul nostru. A fost o operaţie pe carotidă cu stenoză mare la un bolnav în vârstă de 79 de ani, care era predispus în orice moment la o embolie (deplasarea unui cheag de sânge dintr-un vas în creier). Pacientul se simte bine şi va părăsi clinica în câteva zile”, a declarat prof. univ. dr. Galajda Zoltan.

Acesta a mai precizat că durata operaţiei, inclusiv anestezia, pregătirea şi administrarea medicamentelor, a fost de circa 3 ore, perioadă de timp în care circulaţia sanguină a creierului prin vasul respectiv a fost oprită pentru 15-20 de minute.

Până acum, la Clinica UVVG din Arad au fost efectuate patru operaţii foarte grele, între care o plastie mitrală cu ghidaj endoscopic, pentru repararea unei valve mitrale, cu insuficienţă de gradul 4.

Primul caz a fost o operaţie coronariană pe cord bătând, printr-o procedură mini-invazivă, lungimea inciziei fiind de numai 6 cm.

„Avem bolnavi în aşteptare, în special în domeniul chirurgiei cardiace, dar şi bolnavi din domeniul chirurgiei vasculare. Aşa cum am mai amintit, la noi în clinică nu se operează pe bandă rulantă, clinica având menirea să soluţioneze cazuri dificile”, a precizat prof. univ.dr.Zoltan Galajda.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Te-ai gândit vreodată cât ai pierdut din cauza prejudecăților?

Cu toții ne naștem fericiți, optimiști și acceptând tot ceea ce există în jurul nostru: oameni, insecte, animale, tablouri, culori, flori. Le...

3 SOLUȚII de a așeza încălțămintea tuturor membrilor familiei la ușa de la intrare

În multe locuințe se poate observa că la intrare sunt așezate la vedere numeroase perechi de pantofi, papuci, cizme, sandale, teniși, aparținând...

Design în VEST – Cum să păstrezi aerul vintage al casei tale

Partea de vest a României este cunoscută pe lângă altele și pentru faptul că deține unele dintre cele mai vechi clădiri din...

Cele mai bune activități pentru copiii de 1 an, în casă și afară

Atingerea vârstei de 1 an reprezintă o etapă importantă în viața copilului și a părinților. Este perioada în care cel mic începe...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: