Acasă SĂNĂTATE Operaţii amânate la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Bistrița, pentru asigurarea de...

Operaţii amânate la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Bistrița, pentru asigurarea de oxigen pacienţilor cu COVID-19

[ad_1]

Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă din Bistrița a decis reprogramarea anumitor intervenţii chirurgicale, care nu reprezintă urgenţe, pentru a putea asigura cantitatea de oxigen necesară pacienţilor cu COVID-19.

“Noi am avut, înainte de pandemie, o staţie care producea o anumită cantitate de oxigen şi de atunci am tot updatat-o şi am făcut modificări. Dacă reţin bine, sper să nu greşesc, capacitatea de producţie a oxigenului, faţă de perioada de dinainte de pandemie, este de patru ori mai mare în momentul de faţă. Solicitarea necesarului de consum este foarte, foarte mare. În blocul operator, se foloseşte foarte mult oxigen şi acolo, şi atunci decizia managementului spitalului, forţată de împrejurări, a fost de a reprograma anumite intervenţii chirurgicale care nu erau în urgenţă, pentru a putea să avem disponibil oxigenul pentru bolnavii de COVID”, a declarat miercuri preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, într-o conferinţă de presă.

Președintele administrației județene a precizat că nu există riscul ca Spitalul Judeţean din Bistrița să rămână fără oxigen.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

PATREON

Sau fă o donație direct în contul nostru bancar:
RO16BTRLRONCRT0517131201 – Banca Transilvania>



[ad_2]

Source link

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

3 sfaturi pentru a-ți crea o baie uimitoare

Băile sunt, în general, mult mai mici decât, să zicem, o bucătărie, o cameră de zi sau un dormitor, ceea ce înseamnă...

Măsuri decise de CJSU Alba pentru comunele Noșlac și Sohodol. Ce restricții trebuie respectate

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Alba a decis miercuri măsuri pentru comunele Noșlac și Sohodol. Acestea intră în vigoare de joi, 22...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: