AcasăSTIRIBIHOROrădeanca Melisa Porge, locul II la concursul național de traduceri Mot à...

Orădeanca Melisa Porge, locul II la concursul național de traduceri Mot à Monde

Melisa Porge, masterandă a Facultății de Litere a Universității din Oradea, a obţinut locul II la etapa naţională a concursului de traduceri Mot à Monde, într-o competiţie ce a reunit 13 finaliști reprezentând mai multe universități, printre care cele din București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.

Studenta „continuă buna tradiție a facultății noastre”, arată un comunicat al Universităţii orădene, care precizează că Melisa Porge aduce Facultăţii de Litere din Oradea cel de-al treilea premiu II după alte 5 premii I obținute la faza națională a edițiilor anterioare. „Ne mândrim cu ei, iar pe Melisa o felicităm și o așteptăm la ediția din anul viitor”, se arată în comunicat.

Organizat de Institutul Francez Cluj-Napoca în colaborare cu Ambasada Franţei, Agenţia Universitară a Francofoniei și Universitatea Babeş-Bolyai, acest concurs, aflat la cea de-a XII-a ediție, propune pentru traducere un fragment dintr-un roman al unui scriitor francofon care a obținut în anul anterior „Premiul celor cinci continente ale francofoniei”. Fragmentul dina cest an a fost extras din romanul ”L’amas ardent” al scriitorului francofon de origine tunisiană Yamen Manai.

Juriul format din profesori, traducători și scriitori a fost prezidat de Rodica Baconsky, traducătoare şi profesor la Facultatea de Litere a Universităţii Babeş-Bolyai.

Ceremonia de premiere va avea loc la Cluj-Napoca în luna noiembrie, în prezenţa scriitorului Yamen Manai

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc