Acasă AGRICULTURA & AGRIBUSINESS Organizația WWF Romania - îngrijorată de blocarea Codului Silvic

Organizația WWF Romania – îngrijorată de blocarea Codului Silvic

Organizația WWF-România este îngrijorată de faptul că dezbaterile actuale pe tema noului Cod Silvic se concentrează pe valorificarea economică a pădurilor sub formă de masă lemnoasă, ignorând conservarea biodiversității și bunăstarea comunităților locale. WWF reamintește că pădurea nu este doar o marfă pentru piața economică, că nu doar prețul trebuie sa conteze în valorificarea masei lemnoase, ci și aportul la dezvoltarea durabilă a comunităților locale. Prin utilizarea și prelucrarea lemnului și a altor produse oferite de pădure ar trebui susținuta, în fapt, viața comunităților din preajma pădurilor și dezvoltarea economică locală.

WWF-România, care derulează de peste zece ani proiecte în domeniul conservării pădurilor, s-a implicat activ încă din anul 2011 în proiectul de modificare a Codului Silvic, pentru a se asigura că acesta va răspunde priorităților legate de conservarea biodiverisității și bunăstarea comunităților locale. Din cauza schimbărilor care au avut loc în ultimii ani în sectorul forestier- retrocedarea a jumătate din fondul forestier național, obligativitatea de implementare a unor regulamente europene, elaborarea unei strategii forestiere și de dezvoltare rurală la nivel european etc- s-a conturat din ce în ce mai mult nevoia modificării Codului silvic, astfel încât să răspundă problemelor actuale din sistem.

Ultima versiune a Codului silvic datează din 2008, în condițiile în care în Uniunea Europeană și la nivel global avem de a face cu noi reguli și principii privind gestionarea durabilă a pădurilor, pe care legislația românească nu le include în totalitate. În plus, reglementările silvice trebuie să se adapteze noului context socio-economic- de exemplu, astăzi statul roman deține mai puțin de jumătate din pădurile țării. Ritmul degradării pădurilor este extrem de alert, în antiteză cu ritmul creșterii pădurilor (un ciclu de producție este de aproximativ 110 ani), iar noul Cod Silvic aduce soluții pentru multe dintre problemele semnalate din teren, din sectorul forestier și include măsuri esențiale pentru conservarea biodiversității.

Una dintre cele mai eficiente pârghii pentru asigurarea sustenabilității pădurilor este crearea unor mecanisme care determină comunitățile locale să devină cointeresate în protecția pădurilor pe termen lung. Pentru acest lucru este nevoie de reglementări care asigură un venit relevant și constant din exploatarea pădurilor pentru cei care trăiesc în preajma acestora. Totodată, în cazul în care lemnul este prelucrat superior și nu vândut ca materie primă, veniturile și nivelul de trai al comunităților cresc, fără să fie nevoie de o exploatare cantitativă.

În acest moment, din păcate, suntem departe de acest deziderat. Industria locală s-a redus constant, iar piața este controlată de câteva companii mari, interesate în primul rând de profit și mai puțin de sustenabilitate. De exemplu, doar câteva companii procesează și exportă, în formă primară, peste 80% din lemnul de rășinoase din România.

Considerăm, în acest sens, că modificările propuse în noul Cod Silvic sunt de natură să stimuleze valoarea adăugată, prin promovarea valorificării şi prelucrării superioare a masei lemnoase, incluzându-se, de asemenea, măsuri anti-monopol şi încurajarea creării de noi locuri de muncă în comunităţile locale (obiectiv ce se regăsește inclusiv în strategia de dezvoltare a sectorului forestier al Uniunii Europene). Astfel, comunităţile locale vor deveni co-interesate în asigurarea continuităţii, protecţiei şi a regenerării pădurilor.

Un paradox legat de pădurile noastre este că, deși avem păduri naturale foarte valoroase atât din punct de vedere natural, cât și economic, noi valorificăm, prin export, lemnul preponderent în formă brută (buștean, cherestele, peleți, etc).

Societatea noastră are nevoie de lemn, însă pentru sustenabilitatea pădurilor și a economiei este nevoie de o prelucrare superioară a lemnului la nivel local. Trebuie să depășim stadiul în care valorificăm preponderent buștean și cherestea și să promovam produsele cu valoare superioară, care generează venituri suplimentare pentru sectorul forestier și pentru comunitățile locale, prin crearea de noi locuri de muncă. In prezent, nici 10% din lemnul exploatat nu este valorificat superior (mobilă și elemente de mobilă, prefabricate, etc).

Principiile noului Cod Silvic

Codul Silvic indică, practic, un set de principii care sunt aplicate doar prin elaborarea și aprobarea, prin Hotarâre de Guvern, a Regulamentului de Vanzare a masei lemnoase. Acesta va trebui automat să urmeze procedurile naţionale şi comunitare în domeniul ajutorului de stat şi al concurenţei.

Alte aspecte susținute de WWF și acceptate în propunerea de modificare a Codului silvic țin, în principal, de conservarea biodiversității. Amendamentele WWF iau în considerare concepte noi, recunoscute la nivel internațional: conservarea habitatelor forestiere marginale, gestionarea lemnului mort, conservarea peisajului forestier, gestionarea Pădurilor cu Valoare Ridicată de Conservare sau acordarea de plăți compensatorii pentru serviciile de mediu oferite de pădure. Toate amendamentele WWF care se regăsesc în noul Cod Silvic sunt detaliate aici.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Iată 3 piese vestimentare care NU trebuie să lipsească din garderoba niciunui bărbat toamna aceasta!

Odată cu venirea sezonului rece, este și momentul să-ți reînnoiești garderoba. Există câteva piese esențiale, de care nu te poți lipsi toamna....

Știai de ce ai nevoie pentru a naviga pe ambarcațiuni cu vele sau motor?

Navigația a însoțit umanitatea încă de la începuturile ei timide. Omul a fost fascinat, uneori, nevoit, alteori, curios, să străbată întinderile de...

Află când și cum să alegi primul telefon al copilului tău!

După o anumită vârstă, cei mai mulți dintre copii își doresc propriul telefon mobil și încep să își copleșească părinții cu rugăminți...

Top 5 sfaturi de fashion de la femeile din Vest

Fiecare femeie în parte are stilul propriu și unic de a se îmbrăca, comporta, gesticula și mânca, de exemplu. Cu toate acestea,...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: