AcasăSTIRIParlamentul European intenționează să forțeze Google și Facebook să plătească ziarelor conținutul...

Parlamentul European intenționează să forțeze Google și Facebook să plătească ziarelor conținutul preluat

[ad_1]

Eurodeputații care lucrează la două proiecte de reglementări digitale (Legea serviciilor digitale  și cea a piețelor digitale) au declarat pentru Financial Times că acestea ar putea fi modificate pentru a forța companiile care dețin motoare de căutare și rețele sociale să plătească pentru șirile produse de ziare. Inspirața vine de la reformele australiene, unde acest lucru deja s-a întâmplat. 

Google și Facebook și-au intensificat eforturile pentru a ajunge la acorduri de licențiere pentru știri în Europa, în baza unei legislații votate în 2019, dar acest regim este unul slab, comparativ cu ceea ce planifică Australia, unde se preconizează că vor fi obligate să plătească pentru traficul (implicit și publicitatea încasată) din știrile postate și citite.

Google a amenințat că știrile din Australia nu vor mai apărea în motorul său de căutare dacă nouă legislație va fi adoptată, iar Facebook a avertizat, de asemenea, că va opri utilizatorii din Australia să distribuie știri.

De altfel, australienii s-au trezit joi fără știri în feedurile lor de Facebook, în ceea ce Reuters numește “o surprinzătoare și dramatică escaladare a disputei cu autoritățile, care au de gând să reglementeze plata pentru conținut”.

Paginile gestionate de instituțiile media nu au fost șerse dar sunt goale de conținut, iar postările utilizatorilor individuali care distribuie știrile din Australia au fost blocate. Acest lucru survine cu doar trei zile înainte ca țara să demareze programul național de vaccinare împotriva Covid-19.

Măsura a fost imediat criticată atât de producătorii de știri, de politicieni și de organizațiile de apărare a drepturilor omului, mai ales că Facebook a eliminat inclusiv paginile oficiale cu informații de sănătate publică, avertismentele de siguranță antiepidemică, cele de urgență și rețelele de asistență socială.

“Facebook a greșit, acțiunea sa a fost inutilă, gravă și îi vor afecta reputația aici în Australia”, a declarat ministrul de Finanțe, Josh Frydenberg, într-o declarație de presă. Frydenberg a preciazt că nici Facebook, nici Mark Zuckerberg, nu au dat niciun avertisment cu privire la închiderea știrilor, deși directorul platformei de socializare a discutat cu ministrul australian de Finanțe și în weekend, dar și joi dimineață.

Spre deosebire de Facebook, Google a renunțat la amenințările că își va bloca serviciile în Australia, preferând să încheie acorduri cu producătorii de conținut, pentru a respecta legea care obligă giganții IT în acest sens. Această legislație, care va fi probabil aprobată de parlament în câteva zile, nu numai că va impune Facebook și Google să încheie acorduri comerciale cu producătorii de știri, care aduc trafic și implicit bani acestor platforme, dar dacă nu se vor înțelege asupra unor acorduri, acestea vor fi supuse unui arbitraj forțat, pentru a conveni un preț.

Financial Times observă însă că, deși sprijinul pentru măsurile în stil australian este în creștere, deputații europeni sunt destul de divizați în privința vitezei cu care ar trebui adopătate aceste modificări.

Ce se întâmpla în Franța

În Europa, Google vrea să ajungă la înțelegeri cu marii publisheri înainte ca situația să fie reglementată de Parlamentul European.

Reprezentanții Google au anunțat că vor plăti editorilor francezi pentru conținutul de știri, într-un acord digital important privind drepturile de autor.

Acordul vine după câteva luni de discuții între Google Franța și grupurile media, care sunt reprezentate de lobby-ul francez Alliance de la Presse d’Information Generale.

Google a spus că va negocia licențe individuale cu membrii alianței.

Sursă: Biziday



[ad_2]

Source link

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc