Acasă STIRI ALBA Pârtie nouă deschisă la Şureanu, în județul Alba

Pârtie nouă deschisă la Şureanu, în județul Alba

O nouă pârtie a fost deschisă, vineri, la Şureanu, ridicând la zece numărul pârtiilor de pe acest domeniu din Munţii Sebeşului, lungimea totală a acestora fiind acum de 12 kilometri.

“Deşi temperaturile au crescut, iar ninsorile au încetat, zăpada a rămas la fel de multă la Şureanu. (…) Recent, domeniul schiabil a fost suplimentat cu încă o pârtie. Este vorba despre S_3, o pârtie care a funcţionat în primii ani ai domeniului schiabil, după care a fost închisă. Ea are o lungime de 1.350 metri şi coboară de pe masivul Şureanu, în paralel cu S_2, cu care, de altfel, coincide de la un anumit punct. Prin urmare, domeniul numără, în prezent, 10 pârtii, care vor fi funcţionale în totalitate doar în cazul în care condiţiile meteo o vor permite. Altfel spus, dacă va viscoli intens sau dacă va fi extrem de mică vizibilitatea, pârtiile de la cotele înalte (A_1, A_2, A_3) vor fi închise, la fel ca şi telescaunul care le deserveşte”, a transmis Rareş Tileagă, monitor Şcoala de schi “Paşi Liberi”.

În ceea ce priveşte starea drumului forestier lacul Oaşa – Domeniul Schiabil Şureanu, în lungime de 18 kilometri, aceasta este “acceptabilă”, fiind indispensabile însă cauciucurile de iarnă şi, mai ales, lanţurile.

Şi la Arieşeni, în Apuseni, stratul de zăpada măsoară peste un metru.

“Vor fi deschise ambele pârtii (Vârtop 1 şi Vârtop 2) ale domeniului schiabil. Zăpada este arhisuficientă, stratul bătătorit măsurând peste 100 de centimetri grosime. Totodată, instalaţiile de transport pe cablu funcţionează în regim normal”, a menţionat Rareş Tileagă. 

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Îți plac sporturile de iarnă? Află cum poți să nu te expui riscurilor accidentelor pe pârtie!

Sporturile de iarnă reprezintă unele dintre cele mai plăcute activități din sezonul rece, iar un cer albastru, soarele și cele mai bune...

3 industrii care au prosperat pe timpul pandemiei

Pandemia cauzata de noul coronavirus SARS-CoV-2 a afectat economiile tuturor tarilor din intreaga lume. Multe industrii au avut de suferit, iar numarul...

Top 3 idei de a folosi culoarea albastră în iluminatul exterior al casei

Iluminatul exterior al casei tale îi poate schimba complet aspectul, în funcție de ce corpuri de iluminat alegi și de cromatica pe...

Cum să ai o casă confortabilă în timpul iernii. Ponturi pentru un sezon rece fără griji!

Sezonul rece este cel mai dificil pentru locuințe, de multe ori existând probleme cu încălzirea, umezeala, apa caldă sau chiar cu teribilul...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: