Acasă CULTE PAȘTELE CATOLIC. Episcopul de Satu Mare, Eugen Schönberger: Vă urez curaj în...

PAȘTELE CATOLIC. Episcopul de Satu Mare, Eugen Schönberger: Vă urez curaj în fața tragediilor, necazurilor, încercărilor și credință în dragostea providențială a Tatălui Ceresc

[ad_1]

Mesaj cu ocazia Paștilor 2021

al PS Eugen Schönberger, episcop romano-catolic de Satu Mare

Iubiți Frați și Surori în Cristos!

Cea mai mare sărbătoare a credinței noastre creștine este Paștele, învierea lui Isus Cristos. Și eu, la fel ca Sfântul Apostol Paul, mărturisesc că, dacă Isus nu a înviat, predicile noastre și credința voastră sunt în zadar.

Dumnezeu cel providențial a dat, prin crearea lumii și a omului, primul semn al iubirii sale atotputernice. Admirăm cu uimire lumea creată, pe care a făurit-o pentru om, a încredințat-o grijii sale, spre a fi în folosul tuturor. „Ce este omul că te gândești la el, că-l iei în seamă?” – am putea întreba alături de psalmist astăzi, în sfânta sărbătoare a Paștelui, când admirăm înțelepciunea lui Dumnezeu, care, prin faptul că L-a înviat pe Isus, a arătat și scopul ultim al omului. Prin învierea lui Cristos s-a rezervat în avans și învierea noastră. Despre asta vorbește sfântul Paul în Scrisoarea către Coloseni, atunci când afirmă că vom învia și noi împreună cu Cristos. Căci, prin taina botezului, am murit pentru păcat și am înviat la o viață nouă împreună cu Cristos. Deși această viață nouă este încă ascunsă în Dumnezeu, când se va arăta Cristos, și noi ne vom arăta atunci împreună cu El în glorie.

Sfânta Evanghelie menționează despre Sfântul Ioan că, intrând în mormântul lui Isus, a văzut giulgiurile căzute și mormântul gol. A văzut și a crezut. Adică, știa deja că Isus trăiește.

Anul Providenței din dieceza noastră să ne ajute în însușirea viziunii Sfântului Apostol Ioan, astfel încât să putem vedea și noi cu ochii credinței evenimentele care se petrec în jurul nostru.

Dacă privim faptele cu ochii credinței, vom fi capabili să observăm dragostea lui Dumnezeu, care atât de mult a iubit lumea încât L-a dat pe Fiul Său, unul născut, ca oricine crede în El să aibă viață veșnică. Înțelegem iubirea lui Dumnezeu pentru noi, care a ascultat, de dragul nostru, rugămintea Fiului Său unul născut, nu în ultimul minut, ci după ultimul minut, când l-a înviat pe Isus din morți.

Apostolii, martirii și sfinții Bisericii, luându-și puterea din credința învierii, au îndrăznit să-și lase viața și destinele în mâinile lui Dumnezeu și au acceptat cu deplină încredere, în ceea ce îi privește, voința lui Dumnezeu. Astăzi, printre multe altele, pandemia este cea care ne pune la încercare credința. Dar, oricât de dificile ar fi încercările, dacă mărturisim cu credință învierea lui Isus Cristos, încrederea noastră în dragostea providențială a lui Dumnezeu, care în învierea Sfântului Său Fiu ne-a arătat ce viață și destin ne va rezerva, nu se va clătina. Viața eternă dobândită prin moartea și învierea lui Isus Cristos poate compensa orice.

Cu aceste gânduri vă urez tuturor sărbători pascale binecuvântate, curaj în fața tragediilor, necazurilor, încercărilor, precum și credință împreună cu încrederea neclintită, care izvorăște din aceasta, în dragostea providențială a Tatălui Ceresc! Cristos a înviat! Adevărat a înviat!

Satu Mare, în Sărbătoarea Paștelui anului 2021,

† Episcopul Eugen Schönberger

 (FOTO: Episcopia Romano-Catolică de Satu Mare)

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

PATREON

Sau fă o donație direct în contul nostru bancar:
RO16BTRLRONCRT0517131201 – Banca Transilvania>



[ad_2]

Source link

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

3 sfaturi pentru a-ți crea o baie uimitoare

Băile sunt, în general, mult mai mici decât, să zicem, o bucătărie, o cameră de zi sau un dormitor, ceea ce înseamnă...

Măsuri decise de CJSU Alba pentru comunele Noșlac și Sohodol. Ce restricții trebuie respectate

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Alba a decis miercuri măsuri pentru comunele Noșlac și Sohodol. Acestea intră în vigoare de joi, 22...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: