AcasăSTIRIARADPelerinaj la Maria Radna; peste 25.000 de credincioși prezenți la Basilica Papală

Pelerinaj la Maria Radna; peste 25.000 de credincioși prezenți la Basilica Papală

La fel ca în fiecare an, Basilica Papală Maria Radna din județul Arad a fost astăzi locul celui mai mare pelerinaj catolic din vestul României. Peste 25.000 de credincioși din toată ţara, dar şi din străinătate, au venit pentru a sărbători Naşterea Maicii Domnului sau Sfânta Marie Mică.

Așa cum se întâmplă an de an, credincioșii  au venit de la zeci şi chiar sute de kilometri depărtare, pentru a sărbători Naşterea Maicii Domnului. Sfânta Liturghie pontificală a fost oficiată chiar de către cardinalul bisericii catolice din Ungaria, Eminenţa Sa Cardinal Erdo Peter.

Slujbele speciale au început încă de joi seara şi ţin până sâmbătă seara, fiind oficiate în mai multe limbi, printre care maghiară, bulgară, germană, română și croată. Astăzi, sâmbătă 8 septembrie, Sfânta Liturghie Pontificală a fost oficiată în limbile: română – maghiară – germană, fiind condusă de către Eminenţa Sa Cardinal Erdo Peter. Alături de el au fost E.S. Msgr. Böcskei László – episcop de Oradea Mare şi Episcopul Emerit Msgr E. S. Dr. h. c. Martin Roos.

Cu toat că este o mănăstire catolică, la Maria Radna vin, an de an, credincioși din toate cultele. După ce ascultă slujba, credincioșii culeg din pădurea de stejari din spatele mănăstirii niște muguri asemuiți cu lacrimile Fecioarei Maria, fiind convinși că aceștia îi feresc de boli şi necaz. Tot la Maria Radna există și o icoană a Maicii Domnului, despre care se spune că e făcătoare de minuni. Cu toate că a trecut printr-un puternic incendiu, icoana a scăpat neatinsă. Legenda spune ca cei care se roagă la icoana Maicii Domnului sunt vindecați în mod miraculos de boli.

Atestată documentar de peste 700 de ani, mănăstirea Maria Radna a primit în anul 1992 de la Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea titlul de Basilica Papala Minor. Basilica Papală Maria Radna a fost resfinţită în august 2015, după ce a fost restaurată complet cu fonduri europene, bani de la Guvern şi donaţii ale enoriaşilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc