Senatorii au votat, în unanimitate, ca pensionarii militari, care au obţinut sume mai mici după recalcularea din 2010, să revină la pensiile militare, informează RRA.
Aproape 15.000 de pensionari ar urma să beneficieze de această măsură. Statul ar trebui să asigure aproximativ 5 milioane de euro pe an, pentru reîntregirea pensiilor greşit tăiate.
Fostul ministru al apărării, Corneliu Dobriţoiu, a declarat că sumele se pot deduce din cele care au fost acordate fără justificare, pensionarilor ale căror pensii au fost crescute. De altfel, şi Corneliu Dobriţoiu va beneficia de prevederile legii, urmând să revină la pensia de 4.100 de lei pe care a avut-o înainte de a-i fi redusă cu 75%.
Legea se va aplica de la 1 ianuarie 2014.