Acasă ECONOMIE Peste 1.000 de angajaţi de la Electrolux Satu Mare, în grevă

Peste 1.000 de angajaţi de la Electrolux Satu Mare, în grevă

Peste 1.000 de oameni, angajaţi ai fabricii Electrolux din Satu Mare aflaţi în grevă, dar şi sindicalişti din peste zece judeţe, au participat, joi, la un marş şi un miting de protest în care au cerut demisia conducerii societăţii.

Participanţii la protest s-au adunat, joi, pe platoul din faţa fabricii Electrolux Satu Mare având afişe cu mesaje precum ”Demisia”, ”Blomer (directorul Electrolux – n.a.) 2 lei”, ”România – Suedia: 2 – lei”, ”Blomer şi trădătorii, demisia”, ”Patronatul trăieşte în lux din munca oamenilor de la Electrolux” şi au scandat ”Demisia”, ”Ruşine”, ”Unitate, solidaritate”, după care au pornit într-un marş până la Prefectura Satu Mare.

Liderul Sindicatului Cartel Alfa Satu Mare, Vasile Dârle, a declarat corespondentului MEDIAFAX, că protestul a apărut acum pentru că nu a existat până acum o astfel de susţinere din teritoriu la o acţiune sindicală.

”Au fost peste 1.000 de participanţi la marş şi la mitingul de la Satu Mare, dintre care peste 400 sunt greviştii de la Electrolux, la care s-au adăugat sindicalişti din peste zece judeţe, printre care Cluj, Mehedinţi, Maramureş, Suceava, Sibiu, Hunedoara. Ar trebui să fie un semnal de alarmă că peste 400 de grevişti au pornit în marş iar la Prefectură au ajuns peste 1000 de participanţi”, a spus Dârle.

Potrivit acestuia, la Prefectura Satu Mare, o delegaţie a protestatarilor s-a întâlnit cu prefectul judeţului căruia i s-a transmis un memoriu, dar i s-a cerut acestuia să mai încerce să aducă la masa dialogului conducerea Electrolux.

Liderul Cartel Alfa Satu Mare a menţionat că a fost activat un cont de solidaritate în care se strâng bani pentru grevişti, iar la finalul grevei vor fi împărţite sume proporţional cu zilele de grevă la care aceştia au participat.

La manifestarea de la Satu Mare au fost prezenţi atât liderul Cartel Alba, Bogdan Hossu, cât şi prim-vicepreşedintele Liviu Apostoiu.

Sute de angajaţi de la firma Electrolux din Satu Mare sunt în grevă generală de două săptămâni, cerând majorarea salariile de 2 lei pe oră.

„Noi am cerut majorarea salariului cu 620 de lei brut, ceea ce înseamnă 350 de lei net, adică la un calcul pentru 166,73 de ore pe lună ar ieşi 2 lei în plus pe oră. Oferta conducerii companiei a fost o majorare de 5% pentru toată lumea, plus 150 de lei brut bonus de prezenţă pentru muncitori, ceea ce ar însemna, în total, cam 150 de lei net. Oamenii nu vor să renunţe şi sunt decişi să meargă până la capăt, dar rămânem la dispoziţie, în continuare, pentru negocieri, numai să ne cheme”, a spus Dârle.

Sursa: Mediafax

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Iată 3 piese vestimentare care NU trebuie să lipsească din garderoba niciunui bărbat toamna aceasta!

Odată cu venirea sezonului rece, este și momentul să-ți reînnoiești garderoba. Există câteva piese esențiale, de care nu te poți lipsi toamna....

Știai de ce ai nevoie pentru a naviga pe ambarcațiuni cu vele sau motor?

Navigația a însoțit umanitatea încă de la începuturile ei timide. Omul a fost fascinat, uneori, nevoit, alteori, curios, să străbată întinderile de...

Află când și cum să alegi primul telefon al copilului tău!

După o anumită vârstă, cei mai mulți dintre copii își doresc propriul telefon mobil și încep să își copleșească părinții cu rugăminți...

Top 5 sfaturi de fashion de la femeile din Vest

Fiecare femeie în parte are stilul propriu și unic de a se îmbrăca, comporta, gesticula și mânca, de exemplu. Cu toate acestea,...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: