Acasă STIRI HUNEDOARA Petroşani, polul frigului din România. Vremea se va încălzi însă până vineri

Petroşani, polul frigului din România. Vremea se va încălzi însă până vineri


Municipiul Petroşani a fost localitatea în care s-a înregistrat cea mai scăzută temperatură din ţară, la primele ore ale zilei de miercuri aici fiind consemnată o valoare de -6 grade Celsius..

Meteorologii ne asigură însă că vremea se va încălzi treptat, începând de miercuri, astfel că vineri temperaturile maxime ar putea ajunge la 16-19 grade Celsius.

Apoi, în prima săptămână din noiembrie, vremea se vă răci şi va ajunge la temperaturi normale pentru această perioadă a anului.

În partea de vest a ţării, vremea se va încălzi treptat, până pe 2 noiembrie, pentru ca, începând cu 3 noiembrie, valorile termice să scadă de la o zi la alta, vremea devenind normală termic în ultimele zile ale perioadei de prognoză, cu maxime, în medie, de circa 12 grade şi minime de 4 grade. Precipitaţii mai importante cantitativ se vor semnala în intervalul 4-8 noiembrie.

În Transilvania, în 31 octombrie, mediile minimelor nocturne vor coborî sub pragul limitei de îngheţ. Ulterior, vremea va intra într-un proces de încălzire treptată, iar spre sfârşitul primei săptămâni din noiembrie, mediile valorilor termice vor deveni apropiate de mediile multianuale ale primei decade din lună. Probabilitatea de ploi pe arii extinse va fi mai mare în jurul datei de 4 noiembrie.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

FOTO: Cum va arăta parcul pentru rulote de pe malul râului Mureș, din zona Drâmbar – Ciugud. Acord de mediu, solicitat la APM

Schimbări majore în salarizarea bugetarilor propuse de Ministerul Muncii, publicate într-un memorandum anunțat pe agenda ședinței de guvern de miercuri.Principalele modificări sunt plafonarea...

Contractului individual de muncă pentru salariați a fost modificat. Ministerul Muncii a introdus o obligație pentru angajatori

Schimbări majore în salarizarea bugetarilor propuse de Ministerul Muncii, publicate într-un memorandum anunțat pe agenda ședinței de guvern de miercuri.Principalele modificări sunt plafonarea...

DOCUMENT: Criterii mai dure pentru carantinarea localităților: Nivelul de testare, rata de incidență și paturile ocupate la ATI

Schimbări majore în salarizarea bugetarilor propuse de Ministerul Muncii, publicate într-un memorandum anunțat pe agenda ședinței de guvern de miercuri.Principalele modificări sunt plafonarea...

MODIFICĂRI majore la salarizarea bugetarilor: Plafonarea sporurilor, grilă pentru administrația locală, spor de performanță

Schimbări majore în salarizarea bugetarilor propuse de Ministerul Muncii, publicate într-un memorandum anunțat pe agenda ședinței de guvern de miercuri.Principalele modificări sunt plafonarea...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: