Acasă CULTURĂ, ARTĂ & MEDIA Pianul călător - din nou în turneu

Pianul călător – din nou în turneu

Pianistul Horia Mihail revine și în acest an cu aventura sa artistică intitulată Pianul călător. 15 orașe din România și Republica Moldova vor fi gazde pentru concertele sale, iar la final orașul Tulcea va beneficia de dreptul de folosință a pianului pentru următorii ani. De altfel, menirea acestui turneu este chiar aceea de a aduce amelomanilor din întreaga ţară bucuria unor astfel de concerte, dar și cea de a dărui unui oraş pianul cu drept de folosinţă în următorii ani, încurajând astfel și alte evenimente muzicale de marcă. Primele concerte sunt în vestul țării, la Sânnicolau Mare şi Timişoara.

Mii de kilometri, zeci de mii de spectatori în săli şi milioane de ascultători virtuali prin radio, televiziune sau internet au participat la primele două ediţii ale turneului naţional Pianul călător, organizat de Radio România Cultural şi Asociaţia Culturală Accendo. După cele 12 recitaluri din 2011, impresionantul turneu din 2012 ajungea la 22 de recitaluri şi concerte în 19 oraşe, pentru ca de această dată cea de-a treia ediţie a evenimentului, avându-l ca protagonist pe pianistul Horia Mihail şi desfăşurat între 24 martie şi 27 aprilie 2013, să însemne 15 oraşe din România şi Republica Moldova.

Traseul străbătut va acoperi toate zonele istorice ale ţării: va porni din Banat, de la Sânnicolau Mare şi Timişoara, va ajunge în Ardeal la Braşov, Sibiu, Mediaş, Cluj Napoca şi Târgu Mureş, în Crişana la Oradea şi în Muntenia la Piteşti şi Bucureşti, apoi în Moldova la Bârlad, Tecuci, Roman şi peste Prut la Chişinău, iar apoi va atinge Dobrogea pentru oraşul de destinaţie a pianului, Tulcea.

Repertoriul ales este integral Beethoven: Patetica, Sonata Lunii, Appassionata şi Concertul nr. 4 in Sol major pentru pian şi orchestră. Şi pentru că prietenii vechi nu se uită niciodată, Horia Mihail va merge să viziteze în 2013 şi primele două piane călătoare. Astfel, recitalul de debut al turneului va avea loc la Sânnicolau Mare (24 martie), oraşul în care, la finalul celei de-a doua ediţii a turneului, a rămas, în 2012, al doilea pian călător. Primul pian călător se va reîntâlni şi el cu pianistul pe 12 aprilie la Mediaş, oraşul în care a rămas în 2011.

Înainte de a părăsi Bucureştiul, Pianul călător cu numărul 3 va face o plimbare prin parcurile Capitalei. De la Sala Radio, unde se găseşte acum (pentru că pianul este proprietatea Societăţii Române de Radiodifuziune), va poposi în parcurile Cişmigiu şi Herăstrău, pe 13 şi 14 aprilie, unde vor avea loc două recitaluri în aer liber realizate cu sprijinul ARCUB. O săptămână mai târziu, pianul călător îl va însoţi pe Horia Mihail în călătoria către o serie de oraşe din ţară în care nu există piane de concert performante, care să permită susţinerea unor astfel de evenimente.

Oltea Şerban-Pârâu, redactor şef Radio România Cultural şi unul dintre iniţiatorii turneului declara : Pianul călător a fost iniţial o idee, un vis pe care nu ştiam dacă vom reuşi să-l transformăm în realitate şi să nu-l lăsăm să rămână o întâmplare dintr-un an oarecare, o întâmplare de care se vor fi minunat unii şi alţii şi pe care o vor uita, aşa cum au descoperit-o. Pianul călător a devenit un brand, acum, când lansăm a treia ediţie, toată lumea ştiind foarte bine despre ce este vorba. A treia călătorie va începe tot la Bucureşti şi se va încheia la Tulcea, la Teatrul „Jean Bart” unde va locui al treilea pian călător în următorii ani.

Al treilea turneu Pianul călător îi oferă lui Horia Mihail bucuria de a repeta această experienţă, cu un program atractiv, cu recitaluri şi concerte cu orchestra. Traseul lui va putea fi urmărit pe www.pianulcalator.ro sau pe frecvenţele posturilor publice de radio.

Itinerarul Recitalurilor:

24 MARTIE, Sânnicolau Mare, Castelul Nako, Recital (pe Pianul Călător 2)

25 MARTIE, Timişoara, Sala Capitol, Recital

29 MARTIE, Braşov, Cercul Militar, Recital

2 APRILIE, Piteşti, Casa de Cultură, Recital

5 APRILIE, Oradea, Sala Filarmonicii, Recital

6 APRILIE, Cluj Napoca, Academia de Muzică, Recital

9 APRILIE, Târgu Mureş, Palatul Culturii, Recital

17 APRILIE, Bucureşti, Sala Radio, Recital

Itinerar concerte cu orchestra:

28 MARTIE, Braşov, Cercul Militar, Concert cu orchestra

11 APRILIE, Sibiu, Sala Thalia, Concert cu orchestra

12 APRILIE, Mediaş, Sala Traube, Concert cu orchestra (pe Pianul Călător 1)

19 APRILIE, Bucureşti, Sala Radio, Concert cu orchestra

25 APRILIE, Chişinău, Sala cu Orgă, Concert cu orchestra

Itinerar Pianul Călător:

13 APRILIE, Bucureşti, Parcul Cişmigiu, Recital Pianul Călător

14 APRILIE, Bucureşti, Parcul Herăstrău, Recital Pianul Călător

20 APRILIE, Bârlad, Pavilionul Marcel Guguianu, Recital Pianul Călător

21 APRILIE, Tecuci, Casa de Cultură, Recital Pianul Călător

22 APRILIE, Roman, Casa de Cultură, Recital Pianul Călător

27 APRILIE, Tulcea Teatrul Jean Bart, Recital Pianul Călător

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

NU pleca în concediu până nu verifici aceste aspecte! Transformă fiecare vacanță într-o experiență plăcută!

Pentru fiecare român concediul este cea mai așteptată perioadă, mai ales după luni intense de muncă. Chiar dacă nevoia de a pleca...

Știai că poți aduce AVENTURA în viața ta fără să părăsești locuința?

Majoritatea oamenilor vor o viață palpitantă, plină de adrenalină, dar puțini reușesc să-și pună în practică dorințele, din diferite motive. Unele sunt...

Care sunt domeniile din Vest în care sunt indispensabili transpaleții?

În fiecare domeniu există anumite lucruri care sunt indispensabile și fără de care munca nu poate fi întreprinsă. Dacă în medicină ai...

Top 3 alegeri excepționale pe care să le faci pentru bucătăria ta modernă

Atunci când vine vorba de amenajat bucătăria, cu siguranță îți dorești cele mai moderne, frumoase și calitative lucruri. După ce te-ai decis...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: