Acasă ADMINISTRATIE Ploi abundente în judeţele din vest şi centru

Ploi abundente în judeţele din vest şi centru

cod galbenJudeţele din vestul ţării se vor confrunta cu un nou val de ploi abundente, meteorologii emiţând o avertizare “cod galben” valabilă de marţi seara, de la ora 23.00, în Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi şi o parte din Vâlcea.

Codul galben se va extinde, de miercuri, 3 aprilie, în zona Olteniei şi a Carpaţilor Meridionali.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în intervalul 2 aprilie, ora 23.00 – 3 aprilie, ora 9.00, va ploua, îndeosebi în vestul şi sud-vestul ţării. În Banat, vestul şi nordul Olteniei şi sudul Crişanei, cantităţile de apă vor atinge, local, 25 l/mp, iar în Munţii Banatului şi în vestul Carpaţilor Meridionali se vor depăşi, izolat, 50-60 l/mp.

În intervalul 3 aprilie, ora 9.00 – 4 aprilie, ora 9.00, va ploua în toată ţara. Vor fi mai ales averse, posibil însoţite de descărcări electrice şi intensificări temporare ale vântului.

În Oltenia, vestul Transilvaniei şi Maramureş, cantităţile de apă vor cumula, local, peste 25 l/mp, iar în zona Carpaţilor Meridionali se vor depăşi 60-70 l/mp.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

3 moduri inedite prin care îți poți reduce stresul prin cumpărături inteligente

Probabil știi deja că atunci când ești stresată preferi să faci o sesiune de cumpărături fie, online, fie vizitând magazinele unui centru...

Este grădina ta pregătită pentru temperaturi scăzute? Iată 4 lucruri pe care să le faci iarna

Din momentul în care iarna își intră în drepturi și temperaturile foarte scăzute sunt prezente din ce în ce mai des, grădina...

Îți plac sporturile de iarnă? Află cum poți să nu te expui riscurilor accidentelor pe pârtie!

Sporturile de iarnă reprezintă unele dintre cele mai plăcute activități din sezonul rece, iar un cer albastru, soarele și cele mai bune...

3 industrii care au prosperat pe timpul pandemiei

Pandemia cauzata de noul coronavirus SARS-CoV-2 a afectat economiile tuturor tarilor din intreaga lume. Multe industrii au avut de suferit, iar numarul...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: