Acasă CULTURĂ, ARTĂ & MEDIA Poetul şi scriitorului Arany János, omagiat la Salonta de preşedintele Ungariei

Poetul şi scriitorului Arany János, omagiat la Salonta de preşedintele Ungariei

Preşedintele Ungariei, Áder János, l-a omagiat la Salonta pe Arany János, poet şi scriitor, una dintre figurile proeminente ale literaturii maghiare, alături de Petöfi Sándor .

Arany János (2 martie 1817 – 22 octombrie 1882) s-a născut la Salonta (jud. Bihor), a fost poet şi scriitor, una dintre figurile proeminente ale literaturii maghiare. El a lucrat ca profesor şi jurnalist în localitatea natală, apoi la Debrecen, Budapesta şi Nagykoros.

În deschiderea anului în care sunt săbătoriţi 200 de ani de la naşterea lui AranyJános , preşedintele Ungariei, Áder János , prezent la Salonta, a spus că mesajul pe care-l inspiră statuia lui Arany din faţa Muzeului Naţional din Budapesta ar putea fi descifrat astfel: “adevăraţii eroi nu sunt cei din prima linie, ci aceia care scriu opere care vor dăinui veşnic.”

Conform preşedintelui maghiar, Arany a trăit într-o perioadă istorică plină de turbulenţe, când “o seamă de patrioţi maghiari curajoşi şi determinaţi au decis să-şi ia soarta în propriile mâini”.

Arany János a fost preşedinte al Societăţii Kisfaludy, cea mai importantă asociaţie literară din Ungaria şi secretar general al Academiei Maghiare de Ştiinţe.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Reciclarea, responsabilitatea antreprenorului modern și atent

Adaptarea afacerii la cerințele de pe piață vine în mod firesc la un moment dat în direcția dezvoltării și presupune de multe...

Cum să trimiți un colet în siguranță? TOP 3 sfaturi utile

Multe dintre afacerile din ziua de astăzi oferă produse. Fie că vorbim despre un restaurant, un magazin de îmbrăcăminte sau încălțăminte, decorațiuni...

O asigurare pe care e bine să o ai dacă ești proprietarul unei case

A avea o casă presupune o mare responsabilitate pentru proprietar. Acesta trebuie să o îngrijească permanet, să se asigure că are o...

Daruri premium de avut în vedere în cazul în care botezi un copil

Să botezi un copil este o binecuvântare și cel mai frumos gest pe care-l poți face pe Pământ. Cu toate acestea, trebuie...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: