Acasă STIRI CARAS-SEVERIN Poezie autentică la festivalul TATA OANCEA de la Bocșa

Poezie autentică la festivalul TATA OANCEA de la Bocșa

A  XXXVI-a ediție a tradiționalului festival „Tata Oancea” are loc în acest sfârșit de săptămână la. Participanții la concurs se vor întrece în interpretarea și crearea unor versuri bănățene.

Festivalul Tata Oancea este unicul din România de creație și interpretare a poeziei dialectale și a ajuns deja la ediția cu numărul 36. Scopul principal al festivalului este de conservare și promovare a graiului bănățean prin rostire și scriere. Ca și la edițiile trecute, la Bocșa este o emulație de copii care vorbesc și trăiesc bănățenește”, declară directorul Casei Orășenești de Cultură Bocșa.

La cele două etape ale concursului, cea de interpretare și cea de creație, s-au înscris un număr de 170 de copii și adulți din țară dar și din Serbia. În funcție de vârstă, participanții vor intra vineri în prima etapă a concursului, cea de interpretare, urmată apoi de proba de creație. Primii care vor încânta publicul cu versuri în grai bănățean sunt participanții din ciclul preșcolar, urmați de cei din ciclul primar, gimnazial, liceal, iar la final adulții.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Cum să NU transformi făcutul bagajelor înaintea plecării în vacanță într-un stres inutil

Cel mai greu lucru de făcut înaintea plecării într-un sejur de vacanță este bagajul. Pe lângă faptul că trebuie să te gândești...

Cum transformi bucătăria bunicii într-un spațiu modern, fără să renunți la farmecul copilăriei

Copilăria înseamnă pentru mulți perioada petrecută în casa bunicilor. O mulțime de sentimente frumoase îi copleșesc, așa că nu e de mirare...

3 moduri inedite prin care îți poți reduce stresul prin cumpărături inteligente

Probabil știi deja că atunci când ești stresată preferi să faci o sesiune de cumpărături fie, online, fie vizitând magazinele unui centru...

Este grădina ta pregătită pentru temperaturi scăzute? Iată 4 lucruri pe care să le faci iarna

Din momentul în care iarna își intră în drepturi și temperaturile foarte scăzute sunt prezente din ce în ce mai des, grădina...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: