Din vremea copilăriei noastre am deprins înţelesurile basmului despre pomul cu roade de aur,acel măr cu mere de aur.În timp mulţi dintre noi au căutat “merele de aur”,o parte au fost norocoşi şi le-au găsit,iar o alta nu şi-au pierdut speranţa,n-au incetat căutările.Am putea spune că acest pom fermecat se află chiar în ograda noastră,sub ochii noştri.Asta dacă ţinem cont de faptul că pomicultura este unul din cele mai profitabile sectoare ale agriculturii.Şi amănunt important, mai avem incă în judeţul nostru una din puţinele staţiuni de cercetare în domeniu.Pentru a afla noutăţi am avut o succintă discuţie cu directorul staţiunii,domnul dr.ing. Ioan Gheorghe Deaconu.
– De multă vreme renumele staţiunii de cercetare pomicolă de la Geoagiu a trecut de graniţele judetului şi ale ţării. Domnule director ne puteţi spune pe scurt evoluţia staţiunii şi cum a decurs în timp cercetarea de profil?
Staţiunea de cercetare a fost înfiinţată în anul 1957 sub denumirea de Staţiunea Experimentală Geoagiu, cu scopul de a elabora şi difuza material pomicol şi soiuri noi pentru zona de sud-vest a Transilvaniei.Apoi în 1959 legumicultura s-a adaugat ca obiectiv de cercetare, pentru ca din 1977 staţiunea să aibă sarcini de cercetare şi producţie pomicolă,cu obiective de coordonare în judeţele Hunedoara şi Alba.
– Ne puteţi prezenta pe scurt date despre rezultatele stiinţifice obţinute?
De la înfiinţarea staţiunii s-au elaborat şi publicat 219 lucrări stiinţifice,183 de lucrări de îndrumare tehnico-stiinţifică,32 broşuri,8 manuale şcolare,14 foi volante şi un număr mare de articole de presă de specialitate.Au fost ţinute 157 de conferinţe, au fost organizate numeroase instruiri şi demonstraţii practice,cursuri de pregătire,precum şi organizarea de ferme pilot.O parte din specialiştii agricoli ai judeţului au efectuat instruiri la noi în staţiune.În timp,activitatea şi cercetarea s-au diversificat,primind noi teme de cercetare din domeniul legumiculturii,cerealelor,plantelor tehnice şi de cultura pajiştilor.La nivelul anului 1989,colectivul de cercetare era format din 16 cercetători,doctori in stiinţe sau alte grade stiinţifice,10 tehnicieni şi 10 laboranţi.
– Este cunoscut faptul că renumele staţiunii a depăşit graniţele ţării,nu numai în Europa ci şi peste ocean.Ce impresii au avut vizitatorii, oamenii de stiinţă străini?
Aveţi dreptate,staţiunea noastră a fost vizitată de sute de specialişti din Franţa, Germania, Italia ,Elveţia, Austria, Ungaria, Bulgaria, Polonia, Rusia precum şi din ţări aflate la mare distanţă,sau de peste ocean cum sunt China şi SUA.Toţi cei care ne-au vizitat şi am avut şi colaborări au manifestat mult interes pentru realizările noastre şi au făcut aprecieri elogioase.
– Mi-aţi spus că acest interes extern se manifestă şi azi,dar mi-aţi mărturisit cu amărăciune că acum situaţia s-a schimbat,au fost şi foarte multe greutăţi.
Rezultatele şi tradiţia staţiunii fac ca şi în prezent să fim apreciaţi şi de producătorii autohtoni, dar şi de comunitatea stiinţifica naţională şi internaţională.Din păcate greutăţile şi necazurile nu ne-au ocolit deloc, au fost şi mai sunt.Staţiunea noastră care a deţinut cea mai mare pepinieră din ţară,care producea peste un million de pomi fructiferi,arbori şi arbuşti,livraţi la intern şi la export,a pierdut o mare parte din suprafaţă,iar personalul a scăzut dramatic.De la 712 hectare de teren,organizate în 5 ferme,am ajuns ca în anul 2002 să mai deţinem 270 hectare,iar din anul 2007 am ajuns doar la 6,28 hectare teren,cea mai mare parte,construcţii,incinte.Avem insă promisiunea de a primi în viitor 40 hectare de teren.Ar mai fi multe de zis,dar important este că noi cei puţini rămaşi în cercetarea din domeniu,vrem să biruim greutăţile şi să continuăm.
– Domnule Deaconu,staţiunea este cunoscută şi apreciată în domeniul pomicol dar şi în alte zone ale cercetării stiinţifice.Are totuşi o specie,o cultură deosebită,emblematică?
Putem afirma că deţinem un loc aparte,performant, datorită realizărilor obţinute de laboratorul de pomicultură pentru cele 10 soiuri de nuc ,printre care renumitele soiuri Sibişel.Asta în mod special,dar avem rezultate deosebite şi în ceeace priveşte obţinerea unui soi de păr-Untoasa de Geoagiu,o serie de portaltoi de măr,de cireş şi multe alte clone selecţionate de staţiune.
– Aţi menţionat în discuţia noastră de un parteneriat de perspectivă,ce poate salva staţiunea,printre ultimele de profil rămase la noi în ţară…
Da,au existat 26 de staţiuni pomicole din care au mai rămas doar 9,la limita supravieţuirii.Speranţele noastre sunt legate de un parteneriat cu Universitatea de Stiinţe Agricole din Timişoara,USAMV Banatul,parteneriat realizat în anul 2009,odata cu apariţia noii legi a cercetării.Ca urmare s-a prevăzut să primim o suprafaţă de teren de 40 hectare.Ştiind rezultatele obţinute şi tradiţia în domeniu,conducerea universităţii va dori să păstreze laboratorul de pomicultură şi cel de cultura pajiştilor.
Am mulţumit domnului director Ioan Gheorghe Deaconu pentru amabilitatea de a sta de vorba cu noi şi pentru promisiunea de a fi alături de cititorii noştri,dar mai ales alături de pomicultorii hunedoreni. Cu sfatul, cu experienţa deosebită acumulată în mulţi,mulţi ani de cercetare.
Sper de asemenea că printre cei care ne lecturează se află şi norocoşii care vor găsi “pomul de aur” şi la propriu,acolo unde el deja există,la staţiunea de cercetare Geoagiu dar ,mai apoi, de ce nu şi în propria livadă.
14.12.2012
Alex Indrea
–
