Acasă POLITICA Ponta către actualii guvernanți: Incompetenţilor! Analfabeţilor! Urechiştilor! Infatuaţilor! Catastrofelor!

Ponta către actualii guvernanți: Incompetenţilor! Analfabeţilor! Urechiştilor! Infatuaţilor! Catastrofelor!

Victor Ponta a postat, luni, pe Facebook, un mesaj intitulat ”Incompetenţilor! Analfabeţilor! Urechiştilor! Infatuaţilor! Catastrofelor!” în care comentează adoptarea OUG 114/2018 şi efectele acesteia pentru economia României.

”Acum discutaţi despre cum să schimbaţi Ordonanţă 114/2018 pe care o prezenţa Vâlcov cu mare satisfacţie între Crăciun şi Revelion (având alături pe post de băiat de mingii pe ghiduşul Orlando)! Nu era mai bine să NU adoptaţi Ordonanţă 114/2018? Nu era mai bine să faceţi o consultare serioasă ÎNAINTE să o adoptaţi? Nu era mai bine să întrebaţi specialiştii şi pe cei care se pricep şi să nu faceti după mintea VOASTRĂ? Nu era mai bine să învăţaţi din catastrofele precedente de la “revoluţia fiscală” la “mică reforma”? Nu era mai bine să trimiteţi modificările care va chinuie singurul neuron la Parlament să încercăm acolo să le mai temperăm?”, a scris Ponta pe Facebook.

Acesta vorbeşte despre ”prostie şi aroganţă” care au dus la efecte economice dezastruoase.

”Nu e de ajuns că prin prostia şi aroganţă voastră aproape aţi distrus Banca “Transilvania” , Compania Energetică “Oltenia” , proiectul de dezvoltare pe frecvente 5G al României şi aţi făcut profit triplu pentru Gazprom în Ianuarie 2019. Că aţi amânat exploatarea gazelor din Marea Neagră şi pentru asta va laudă Sputnik în fiecare zi? Nu e de ajuns că aţi rămas fără bani încă din Februarie şi că a trebuit să va împrumutaţi cu dobânda dublă? Nu e mai bine să va cereţi scuze şi să va daţi demisia? Nu e mai bine să NU va mai numiţi “Guvern PSD” ( voi fiind o adunătură de traseişti şi fripturisti crescuţi pe lângă Băsescu şi Vadim ) că să nu distrugeţi tot ce au construit cu greu Guvernul “Năstase” şi Guvernul “Ponta” în numele PSD?”, mai scrie Ponta.

Acesta anunţă că Pro România va lupta în Parlament pentru adoptarea cât mai rapidă a legii de respingere a Ordonanţei 114/2018.

”Pentru efectele deja catastrofale ale acesteia cred că închisoarea pentru autori este prea puţin”, a mai spus Ponta.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, miercuri, că a avut o discuţie cu premierul Viorica Dăncilă despre taxa de 2% pe cifra de afaceri a companiilor din energie, iar aceasta a consimţit că taxa este excesivă şi cel mai probabil se va renunţa la ea.

În replică, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat, la Digi24, că, dacă se va modifica această taxă, va trebui să se discute întâi în coaliţie şi apoi în Guvern.
 

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Este grădina ta pregătită pentru temperaturi scăzute? Iată 4 lucruri pe care să le faci iarna

Din momentul în care iarna își intră în drepturi și temperaturile foarte scăzute sunt prezente din ce în ce mai des, grădina...

Îți plac sporturile de iarnă? Află cum poți să nu te expui riscurilor accidentelor pe pârtie!

Sporturile de iarnă reprezintă unele dintre cele mai plăcute activități din sezonul rece, iar un cer albastru, soarele și cele mai bune...

3 industrii care au prosperat pe timpul pandemiei

Pandemia cauzata de noul coronavirus SARS-CoV-2 a afectat economiile tuturor tarilor din intreaga lume. Multe industrii au avut de suferit, iar numarul...

Top 3 idei de a folosi culoarea albastră în iluminatul exterior al casei

Iluminatul exterior al casei tale îi poate schimba complet aspectul, în funcție de ce corpuri de iluminat alegi și de cromatica pe...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: