Aşezarea romană de la Micia, din judeţul Hunedoara, îşi deschide astăzi porţile publicului larg, în cadrul unui eveniment care are drept scop prezentarea celor mai noi descoperiri arheologice. Manifestarea nu este singulară, ea fiind parte a unui demers mai larg al Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva de popularizare a activităţii acestuia şi a celor mai importante monumente istorice hunedorene.
Principalul punct de interes ale evenimentului este prezentarea descoperirilor arheologice rezultate ca urmare a campaniei de săpături organizată în acest an în situl roman de la Micia. Vor fi organizate vizite cu ghidaj de specialitate în perimetrul sitului arheologic şi va avea loc un concurs de desen pentru copiii care învaţă la şcolile din comuna Veţel.
„Ziua Porţilor Deschise” la situl de la Micia este un nou eveniment prin care vrem să arătăm publicului larg rezultatele săpăturilor efectuate în acest an pe şantierul arheologic. Pe de altă parte, dorim să apropiem copiii mai mult de istorie, şi, în special, de istoria poporul român şi a dacilor şi romanilor, de aceea vom organiza câteva activităţi doar pentru ei, adeclarat Liliana Ţolaş, directorul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva.
Şantierul arheologic se deschide vizitatorilor la ora 11.00, iar de la ora 13.00 acţiunea se mută la Căminul Cultural din Veţel, aici fiind organizată o expoziţie permanentă a vestigiilor descoperite pe raza comunei.
Istoricii susţin că aşezarea romană de la Micia rivaliza cu un adevărat oraş cu un înalt grad de urbanizare, cu toate că avea un statut rural. Aşezarea prezenta o reţea stradală octogonală, un port cu cheiuri din piatră, deschise la râul Mureş, terme şi un amfiteatru. Potrivit istoricilor, situl a suferit mai multe distrugeri de-a lungul secolelor provocate de calea ferată şi de construcţia şoselei naţionale Arad-Deva, dar şi de termocentrala de la Mintia sau de semănăturile şi arăturile anuale ale ţăranilor din zonă. Pe de altă parte, autorităţile au în plan transformarea sitului roman de la Mica într-un punct de atracţie turistică, locul fiind generatorul unor piese importante expuse la mai multe muzee din ţară.