Acasă CULTURĂ, ARTĂ & MEDIA Porţi Deschise pe şantierul arheologic „Ardeu – Cetăţuie”

Porţi Deschise pe şantierul arheologic „Ardeu – Cetăţuie”

Iubitorii de istorie care doresc să viziteze şantierul arheologic de la Ardeu, situat pe culmea dealului Cetăţuie, sunt aşteptaţi săptămâna aceasta la Ziua Porţilor Deschise pe şantierul arheologic „Ardeu – Cetăţuie”. Evenimentul va avea loc în satul Ardeu, comuna Balşa (judeţul Hunedoara), mâine, de la ora 11.00.

Consiliul Judeţean Hunedoara şi Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, în colaborare cu Primăria Comunei Balşa, vor organiza Ziua Porţilor Deschise pe şantierul arheologic „Ardeu – Cetăţuie”. În cadrul acţiunii va putea fi vizitat şantierul arheologic, situat pe culmea dealului Cetăţuie, unde vor fi prezentate unităţile de cercetare investigate în campania din acest an, în special rezultatele lucrărilor investigaţiilor de la atelierul metalurgic, stadiul general al cercetării sitului, precum şi istoria locului. Cu acelaşi prilej vor fi vernisate şi primele cinci panouri informative ale monumentului de la Ardeu. Şantierul de la „Ardeu – Cetăţuie” este finanţat de MCDR Deva şi organizat în colaborare cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, prin aportul mai multor experţi arheologi de la cele două instituţii implicate. Totodată, pe şantier participă voluntari recrutaţi de către Asociaţia „Pro Corvina”.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Cum transformi bucătăria bunicii într-un spațiu modern, fără să renunți la farmecul copilăriei

Copilăria înseamnă pentru mulți perioada petrecută în casa bunicilor. O mulțime de sentimente frumoase îi copleșesc, așa că nu e de mirare...

3 moduri inedite prin care îți poți reduce stresul prin cumpărături inteligente

Probabil știi deja că atunci când ești stresată preferi să faci o sesiune de cumpărături fie, online, fie vizitând magazinele unui centru...

Este grădina ta pregătită pentru temperaturi scăzute? Iată 4 lucruri pe care să le faci iarna

Din momentul în care iarna își intră în drepturi și temperaturile foarte scăzute sunt prezente din ce în ce mai des, grădina...

Îți plac sporturile de iarnă? Află cum poți să nu te expui riscurilor accidentelor pe pârtie!

Sporturile de iarnă reprezintă unele dintre cele mai plăcute activități din sezonul rece, iar un cer albastru, soarele și cele mai bune...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: