Acasă ALEGEREA EDITORILOR Premieră medicală națională la Clinica de Urologie din Timișoara

Premieră medicală națională la Clinica de Urologie din Timișoara

Specialiști de la Clinica de Urologie a Spitalului Județean Timișoara au realizat în această săptămână, în premieră națională, mai multe intervenții de dezintegrare a calculilor renali cu un aparat de dimensiunea unui ac, informează Agerpres.

Pentru intervenție s-a folosit energia laser cu ajutorul unui instrument miniatural de câțiva milimetri grosime. În aceste zile s-au practicat numeroase alte operații din registrul chirurgiei endoscopice și laparoscopice adresate patologiei litiazice și tumorale a aparatului urinar superior’, a declarat miercuri prof.univ. dr. Viorel Bucuraș, șeful Clinicii de Urologie a Spitalului Județean Timișoara.

Operațiile au fost realizate în cadrul a două cursuri postuniversitare de perfecționare desfășurate în perioada 11-15 noiembrie în Clinica de Urologie, respectiv, chirurgie endoscopică a aparatului urinar superior și chirurgie laparoscopică urologică, la care participă peste 20 de invitați din țară și din străinătate.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: