AcasăSTIRIPricopie: Funcţiile de conducere din educaţie vor fi ocupate prin concurs

Pricopie: Funcţiile de conducere din educaţie vor fi ocupate prin concurs

Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, a anunţat astăzi că obiectivul acestui minister este ca până la 1 septembrie 2015 toate funcţiile de conducere din sistemul de educaţie să fie ocupate prin concurs, primele concursuri urmând să se desfăşoare începând cu luna ianuarie.

Pricopie a declarat, într-o conferinţă de presă, că primele concursuri pentru ocuparea funcţiilor de conducere în sistemul de învăţământ vor fi în ianuarie 2015, după ce intervalul septembrie-decembrie va fi unul de stabilire a procedurilor, de clarificări, dezbatere publică şi depunere a candidaturilor.

El a spus că din ianuarie vor începe concursurile pentru ocuparea funcţiilor de inspectori şcolari, inspectori şcolari generali şi inspectori şcolari generali adjuncţi, apoi vor urma concursurile pentru posturile de director şi director adjunct din licee, iar în final vor fi organizate concursuri pentru funcţiile de conducere din şcoli, grădiniţe, cluburi şcolare şi sportive.

[quote_box_center]Practic, obiectivul nostru este ca la 1 septembrie 2015 toate funcţiile de conducere să fie ocupate sau în marea lor majoritate să vorbim despre funcţii de conducere ocupate prin concurs”, a spus Pricopie.[/quote_box_center]

El a precizat că în sistemul de educaţie sunt peste 10.000 de funcţii de conducere care vor fi ocupate prin concurs şi a explicat că nu au putut fi organizate concursuri pentru funcţiile de conducere din unităţile de învăţământ preuniversitar întrucât consiliile de administraţie ale acestora funcţionau după vechea lege şi nu se puteau constitui după Legea 1/2011.

[quote_box_center]Vă informez că aproape 40 la sută din consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ din România funcţionau după legea veche, pentru că nu se puteau constitui după legea nouă, respectiv Legea 1/2011, pentru că acolo avem reprezentanţi ai Consiliului Profesoral al şcolii, ai autorităţilor locale, reprezentant al primarului, observatori din partea sindicatului şi elevilor”, a spus Pricopie, arătând că în multe situaţii primăriile nu şi-au trimis reprezentanţii în aceste consilii.[/quote_box_center]

Ministrul Educaţiei a mai spus că o altă prevedere a Legii 1/2011 precizează că o şedinţă a consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ nu se poate desfăşura dacă nu întruneşte un cvorum de două treimi.

El a arătat că în procesul de desemnare a directorului unei unităţi consiliul de administraţie este „fundamental”, întrucât dacă nu este constituit acesta nu se poate organiza concursul.

[quote_box_center]Ceea ce am făcut prin Ordonanţa 49 a fost să deblocăm acest lucru. Nu am schimbat regulile, dar am mai introdus o regulă că dacă nu se întruneşte cvorum la prima şedinţă, se poate convoca o a doua şedinţă, unde cvorumul este jumătate plus unu. În felul acesta se deblochează şi cazurile în care nu s-a putut întruni până acum”, a spus ministrul.[/quote_box_center]

Pricopie a precizat că a fost realizat un proiect de Ordin de organizare şi funcţionare a consiliilor de administraţie care urmează să fie supus dezbaterii publice şi aprobat în următoarele săptămâni, apoi vor fi aprobate şi metodologiile pentru ocuparea funcţiilor de inspector şcolar, inspector şcolar general şi inspector şcolar general adjunct.

[quote_box_center]Eu cred că în această toamnă reuşim să clarificăm toate aceste lucruri şi să declanşăm concursurile”, a spus Pricopie.[/quote_box_center]

El a subliniat că ultimele concursuri s-au organizat în sistemul de educaţie în perioada în care era secretar de stat în minister şi preşedinte al Comisiei de Dialog .

[quote_box_center]Iată, după şapte ani, sunt iar în situaţia de a declanşa concursurile în învăţământ şi cred că vom face un lucru bun”, a mai spus ministrul Educaţiei.[/quote_box_center]

Sursa: Mediafax

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc