Acasă ADMINISTRATIE Primarul Timișoarei vrea stadion și sală polivalentă, ca în Teleorman

Primarul Timișoarei vrea stadion și sală polivalentă, ca în Teleorman

Primarul Nicolae Robu a spus vineri că salută construirea, în județul Teleorman, a unei săli polivalente și a unui stadion și speră ca Guvernul să își îndrepte atenția și spre Timișoara, pentru realizarea unor obiective similare, oraș care va fi peste mai puțin de patru ani Capitala Europeană a Culturii, din partea României.

Am salutat că în Alexandria se face un stadion și o sală polivalentă, numai că aștept să se facă și la Timișoara un stadion nou și o sală polivalentă, pentru că noi avem cele mai puternice argumente pentru realizarea unor astfel de obiective. Timișoara este orașul care va reprezenta România, din postura de Capitală Culturală Europeană (CCE) în 2021. Suntem o capitală culturală din partea României. (…) Sper că Guvernul va răspunde solicitărilor noastre”, a declarat Nicolae Robu, într-o conferință de presă.

El a subliniat că Timișoara ”nu poate neonora țara”, prezentându-se în 2021 cu o infrastructură necorespunzătoare, cu toate că pe plan local sunt o mulțime de investiții, dar fiind necesară și prezența finanțărilor guvernamentale în acest sens.

”Vom moderniza tot ceea ce este infrastructură pentru mobilitate, dar dincolo de tot ceea ce facem noi local, trebuie ca și Guvernul să își aducă aportul pentru a reprezenta țara cum se cuvine. Este o responsabilitate asumată pentru CCE 2021, sunt cote-parte cu care trebuie să cotizeze Primăria Municipiului Timișoara, Consiliul Județean Timiș, dar și Guvernul României”, a punctat primarul.

Nicolae Robu a evidențiat că guvernul trebuie să se implice cât mai urgent în aceste investiții, pentru că o sală polivalentă sau un stadion ”nu se fac de azi pe mâine”, iar dacă nu demarează proiectele, riscurile să nu se poată finaliza până în 2021 sunt foarte mari, ajungându-se la dificultăți insurmontabile.

”Toată lumea spune că nu sunt bani, dar pentru asemenea obiective, în orașul CCE trebuie să existe bani. (…) Cer Guvernului României să dea drumul la aceste două investiții prin Compania Națională de Investiții. Cred că și Alexandria a avut nevoie de o sală polivalentă și de un stadion, decent proporționat, dar nu cred că România se termină la granițele județului Teleorman. (…) Nemulțumirea mea începe acolo unde văd că nu se fac gesturi pozitive și spre Timișoara”, a detaliat Robu.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

NU pleca în concediu până nu verifici aceste aspecte! Transformă fiecare vacanță într-o experiență plăcută!

Pentru fiecare român concediul este cea mai așteptată perioadă, mai ales după luni intense de muncă. Chiar dacă nevoia de a pleca...

Știai că poți aduce AVENTURA în viața ta fără să părăsești locuința?

Majoritatea oamenilor vor o viață palpitantă, plină de adrenalină, dar puțini reușesc să-și pună în practică dorințele, din diferite motive. Unele sunt...

Care sunt domeniile din Vest în care sunt indispensabili transpaleții?

În fiecare domeniu există anumite lucruri care sunt indispensabile și fără de care munca nu poate fi întreprinsă. Dacă în medicină ai...

Top 3 alegeri excepționale pe care să le faci pentru bucătăria ta modernă

Atunci când vine vorba de amenajat bucătăria, cu siguranță îți dorești cele mai moderne, frumoase și calitative lucruri. După ce te-ai decis...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: