Acasă curse ryanair sibiu Primele curse Ryanair de pe Aeroportul Internaţional Sibiu, spre două destinaţii din...

Primele curse Ryanair de pe Aeroportul Internaţional Sibiu, spre două destinaţii din Italia

[ad_1]

Compania aeriană Ryanair va începe operarea primelor sale zboruri de pe Aeroportul Internaţional Sibiu în luna iunie anul acesta.

Pasagerii din Sibiu, dar şi din întreaga regiune deservită vor putea călători direct spre două destinaţii din Italia, respectiv Veneţia Treviso şi Bologna, având la dispoziţie două frecvenţe pe săptămână. Astfel, primul zbor pe ruta Sibiu – Veneţia Treviso va fi inaugurat în 1 iunie, iar pe ruta Sibiu – Bologna din data de 2 iulie 2021.

Ryanair este cel de-al şaselea operator aerian care alege să îşi dezvolte operaţiunile la Aeroportul Internaţional Sibiu, recunoscând potenţialul regiunii într-o perioadă în care industria aviatică este greu încercată de efectele pandemiei COVID-19.

“În această perioadă marcată de provocările generate de apariţia pandemiei de COVID-19 şi de un regres fără precedent al industriei de transport aerian, suntem bucuroşi că putem anunţa fructificarea eforturilor regiei privind dezvoltarea de noi rute de pe Aeroportul Internaţional Sibiu prin începerea operării companiei Ryanair. Suntem încrezători că situaţia generală se va ameliora şi aeroportul îşi va relua evoluţia ascendentă”, a declarat preşedintele Consiliului de Administraţie al Aeroportului Internaţional Sibiu, Radu Bondar.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

PATREON

Sau fă o donație direct în contul nostru bancar:
RO16BTRLRONCRT0517131201 – Banca Transilvania>



[ad_2]

Source link

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Vrei să-ți pregătești mașina pentru iarnă? Iată 6 lucruri pe care trebuie neapărat să le faci înainte de prima ninsoare

Să petreci timp asigurându-te că mașina ta este pregătită pentru iarnă nu numai că te poate ajuta să previi o avarie sau...

Vrei să îți menții angajații fericiți și motivați? Află cum să organizezi un teambuilding de succes!

Dacă și tu ești antreprenor, atunci probabil că știi deja cât de importantă este echipa pe care ți-o formezi și care va...

Ce ingrediente sa incluzi in rutina de ingrijire a pielii pentru rezultate uimitoare

Ingrijirea pielii este importanta atat pentru a avea un ten care sa arate impecabil, cat si pentru a-i pastra sanatatea. In ultimii...

Top 3 articole care NU pot lipsi din garderoba unei femei cu stil

Din dorința de a urma ultimele tendințe ale modei, uiți adeseori de stilul personal, cel care de fapt, te scoate din anonimat....

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: