Acasă ECONOMIE Principalele facilități fiscale valabile de la 1 ianuarie: reducerea TVA la 19%,...

Principalele facilități fiscale valabile de la 1 ianuarie: reducerea TVA la 19%, eliminarea supraaccizei la carburanți și a taxei pe stâlp

Anul 2017 începe cu noi reduceri de taxe, precum scăderea cotei generale de TVA de la 20% la 19%, și cu eliminarea taxei pe construcțiile speciale și a supraaccizei la carburanți, în valoare de 7 eurocenți/litru.

Măsurile menționate au prevăzută ca dată de intrare în vigoare 1 ianuarie 2017 deși sunt cuprinse în Codul fiscal care se aplică din 1 ianuarie 2016.

Anul viitor vine cu o serie de modificări cu privire la contribuțiile la asigurările de sănătate (CASS). Astfel, baza de calcul a acestora, la care se aplică cota de 5,5%, va fi plafonată la de cinci ori salariul mediu brut pe economie. În plus, de anul viitor, se elimină excepția potrivit căreia persoanele fizice care realizează venituri din drepturi de autor, investiții, precum și din alte surse, nu datorează contribuție de sănătate pentru aceste venituri dacă realizează și venituri din salarii, pensii sau din activități independente.

Totodată, din 2017, companiile vor beneficia de extinderea perioadei de scutire de impozit pe profitul reinvestit. Această măsură a fost introdusă la jumătatea anului 2014, însă pe termen limitat, și urma să expire la finalul acestui an. De data aceasta, facilitatea a fost extinsă pe perioadă nedeterminată.

De asemenea, de anul viitor agricultorii vor putea opta pentru un regim special de TVA. Astfel, aceștia vor fi scutiți de TVA, însă vor plăti o compensație în cotă forfetară, care reprezintă suma rezultată prin aplicarea procentului de compensare în cotă forfetară asupra prețului/tarifului, exclusiv taxa, aferent livrărilor de produse agricole și prestărilor de servicii agricole, efectuate de un agricultor.

“Procentul de compensare în cotă forfetară este 1% pentru anul 2017, 4% pentru anul 2018 și 8% începând cu anul 2019”, se subliniază în actul normativ care conține această facilitate.

Același act normativ conține și abrogarea, de anul viitor, a prevederilor referitoare la Registrul operatorilor intracomunitari, suspendarea până la data de 31 decembrie 2019, a obligației depunerii a trei declarații informative (cod 392A, 392B și 393) și posibilitatea pentru companiile care își recapătă codul de TVA, după ce acesta a fost anulat, să refactureze cu TVA pentru perioada în care au avut codul suspendat.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

NU pleca în concediu până nu verifici aceste aspecte! Transformă fiecare vacanță într-o experiență plăcută!

Pentru fiecare român concediul este cea mai așteptată perioadă, mai ales după luni intense de muncă. Chiar dacă nevoia de a pleca...

Știai că poți aduce AVENTURA în viața ta fără să părăsești locuința?

Majoritatea oamenilor vor o viață palpitantă, plină de adrenalină, dar puțini reușesc să-și pună în practică dorințele, din diferite motive. Unele sunt...

Care sunt domeniile din Vest în care sunt indispensabili transpaleții?

În fiecare domeniu există anumite lucruri care sunt indispensabile și fără de care munca nu poate fi întreprinsă. Dacă în medicină ai...

Top 3 alegeri excepționale pe care să le faci pentru bucătăria ta modernă

Atunci când vine vorba de amenajat bucătăria, cu siguranță îți dorești cele mai moderne, frumoase și calitative lucruri. După ce te-ai decis...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: