AcasăSTIRIProgramări la vaccinare date peste cap

Programări la vaccinare date peste cap

[ad_1]

Vaccinarea în unele centre din  județul Hunedoara este din nou dată peste cap. La centrul de vaccinare deschis, spre exemplu, la Spitalul de Urgență Petroșani, programările de luni au fost devansate. Toți cei programați în cursul acestei zile vor fi însă vaccinați, dau asigurări reprezentanții DSP Hunedoara.

Fără vaccin la centru

Mulți dintre cei care s-au programat la centrul de vaccinare de la Spitalul de Urgență Petroșani au fost înștiințați, duminică seară, să se prezinte la vaccinare câteva ore mai târziu decât fuseseră programați.

Motivul, vaccinul urma să ajungă în centrul abia după prânz, așa că oamenii erau anunțați pentru a nu aștepta afară, pe trotuarul din fața policlinicii.

Reprezentanții DSP Hunedoara spun că a existat o problemă, care însă a fost rezolvată. Directorul DSP Hunedoara, Sebastian Mezei, recunoaște că au existat câteva sincope, care au fost rezolvate între timp.

Potrivit lui Mezei, este vaccin în centre, însă coordonatorii au apucat să anunțe persoanele că vaccinarea începe mai târziu. Oficialul DSP Hunedoara spune că toți cei programați luni la cente vor fi vaccinați.

Nu e prima dată

La fiecare deschidere de centru de vaccinare din județul Hunedoara, prima zi de vaccinare a fost una în care programările nu au ținut cont de ”programul” stabilit prin platforma electronică de vaccinare.

Și asta pentru că la centre, cel puțin la cele din Valea Jiului, vaccinul a ajuns după ora 13.00.

La centrul de vaccinare de la Spitalul de Urgență Petroșani sunt două fluxuri de vaccinare. Acestea sunt deschise inclusiv pentru românii care se încadrează doar în etapa a treia a vaccinării, populația generală. Și asta pentru că la Petroșani rata de incidență a COVID-19 a depășit 4,5 la mie.

La centrul de vaccinare de la SUP va fi folosit ser produs de AstraZeneca.

 

[ad_2]

Source link

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc