Acasă EDUCATIE Programul european Erasmus+, lansat marți la București

Programul european Erasmus+, lansat marți la București

Menținerea tinerilor pe piața forței de muncă și în sistemul de învățământ este tema principală a unei conferințe care va avea loc luni și marți la București, când va fi lansat programul european Erasmus+, a cărui finanțare atinge în următorii șase ani 14,7 miliarde de euro, transmite Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educației Naționale, evenimentul “Menținerea tinerilor pe piața forței de muncă, în sistemul educațional și/sau în programe de formare profesională: Provocări comune — soluții comune” își propune să analizeze modul în care cooperarea și schimbul de bune practici în domeniul educației, formării profesionale și al ocupării forței de muncă pot conduce la intervenții publice eficiente pentru sprijinirea tinerilor, în scopul integrării acestora pe piața forței de muncă și în programe de educație sau formare profesională. La deschiderea conferinței vor participa comisarul european pentru Educație, Cultură, Multilingvism și Tineret, Androulla Vassiliou, prim-ministrul Victor Ponta, ministrul Educației, Remus Pricopie, ministrul Educației și Cultelor din Grecia, Konstantinos Arvanitopoulos.

În cadrul acestui eveniment, marți, va avea loc lansarea programului european Erasmus+, în prezența comisarului european Androulla Vassiliou. Bugetul european al programului Erasmus+ în perioada 2014-2020 este de 14,7 miliarde de euro, România urmând să beneficieze în anul 2014 de aproape 50 de milioane de euro pentru proiecte de cooperare în educație, formare și tineret. Sesiunile de deschidere ale dezbaterilor din cadrul celor două zile ale conferinței vor fi prezidate de ministrul delegat pentru Învățământ Superior, Cercetare Științifică și Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, ministrul Tineretului și Sportului, Gabriela Szabo, și ministrul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Rovana Plumb.

Conferința de la București va reuni autorități publice, organizații internaționale, reprezentanți ai lumii academice și ai mediului de afaceri din statele membre ale Uniunii Europene, EFTA, Balcanii de Vest, Turcia, Republica Moldova și Ucraina, precum și delegații din unele state participante la Uniunea pentru Mediterana. Printre personalitățile prezente la eveniment se vor afla și Maia Sandu, ministru al Educației din Republica Moldova, și Octavian Bodișteanu, ministru al Tineretului și Sportului din Republica Moldova.

Evenimentul este parte a programului președinției în exercițiu a Procesului de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP), deținută de România, în intervalul 2013-2014, și este organizat de Ministerul Educației Naționale, în parteneriat cu Ministerul Tineretului și Sportului și Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, sub egida Guvernului României și a Comisiei Europene.

Între 2007 și 2013, aproximativ 80.000 de studenți, tineri, profesori, formatori și animatori pentru tineret din România au beneficiat de burse în cadrul programului UE pentru învățarea pe tot parcursul vieții și al programului ‘Tineret în acțiune’, care au fost înlocuite de programul Erasmus+.

Programul Erasmus+ este lansat într-un moment în care în Europa există 26 de milioane de șomeri, dintre care aproximativ șase milioane sunt tineri. În România, 185.000 de tineri sunt înregistrați ca șomeri, rata șomajului în rândul tinerilor fiind de peste 23%.

Sursa: Agerpres

 

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

3 moduri inedite prin care îți poți reduce stresul prin cumpărături inteligente

Probabil știi deja că atunci când ești stresată preferi să faci o sesiune de cumpărături fie, online, fie vizitând magazinele unui centru...

Este grădina ta pregătită pentru temperaturi scăzute? Iată 4 lucruri pe care să le faci iarna

Din momentul în care iarna își intră în drepturi și temperaturile foarte scăzute sunt prezente din ce în ce mai des, grădina...

Îți plac sporturile de iarnă? Află cum poți să nu te expui riscurilor accidentelor pe pârtie!

Sporturile de iarnă reprezintă unele dintre cele mai plăcute activități din sezonul rece, iar un cer albastru, soarele și cele mai bune...

3 industrii care au prosperat pe timpul pandemiei

Pandemia cauzata de noul coronavirus SARS-CoV-2 a afectat economiile tuturor tarilor din intreaga lume. Multe industrii au avut de suferit, iar numarul...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: