Acasă STIRI HUNEDOARA Proiectul minier Certej a fost blocat: Tribunalul Cluj a anulat planul de...

Proiectul minier Certej a fost blocat: Tribunalul Cluj a anulat planul de urbanism al Deva Gold

Rețeaua Mining Watch România anunță o victorie majoră în justiție, împotriva proiectului de exploatare auriferă al companiei Deva Gold din Certeju de Sus. Tribunalul Cluj a anulat planul urbanistic zonal (PUZ) necesar autorizării exploatării. În absența PUZ-ului, nu mai pot fi emise autorizații de construire pentru realizarea minei de aur.

PUZ-ul proiectului minier Certej, aprobat de către Consiliul Local Certeju de Sus, prin HCL 11/2010, stabilește reglementările locale în privința utilizării terenurilor și a construirii carierelor, iazurilor de decantare și a uzinei de procesare aferente exploatării propuse. Ca urmare a anulării planului, emiterea oricăror acte de autorizare întemeiate pe acest act devine imposibilă.

“Este de departe cel mai important pas făcut în oprirea acestui proiect minier ilegal. Instanța de judecată a arătat că avansarea minei, ce ar utiliza anual 1,653 de tone de cianură și ar crea doar 221 de locuri de muncă, se realiza cu încălcarea legii. De altfel nu este prima dată când operatorul minier a arătat că sfidează legile României. În 2014 a început în mod ilegal organizarea de șantier și a fost nevoie tot de intervenția instanței pentru a opri ilegalitățile,” a declarat Roxana Pencea Brădățan, director fondator Mining Watch România.

Tribunalul Cluj a constatat că avizul de mediu pentru acest Plan Urbanistic Zonal a fost emis cu încălcarea legislației privind protecția mediului și, totodată, a anulat hotărârea nr. 11/2010, emisă de Consiliul Local al Comunei Certeju de Sus.

Avizul de mediu anulat de Tribunalul Cluj fusese emis de Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Timiș (ARPM Timiș) în aprilie 2010, ca urmare a unei proceduri care a durat aproximativ trei ani. Acţiunea în justiţie pentru anularea PUZ-ului proiectului minier a fost demarată în 2016 de către Centrul Independent pentru Dezvoltarea Resurselor de Mediu, asociație ce asigură secretariatul rețelei Mining Watch România. Aceeași asociație a obținut în anul 2015 anularea PUZ pentru realizarea proiectului minier de la Roșia Montană, hotărâre care a dus la sistarea definitivă a procedurii de autorizare a Proiectului Roșia Montană.

“După foarte mulți ani de monitorizare a proiectelor miniere propuse în România, nu am văzut nici măcar un singur proiect derulat cu respectarea legii. Companiile miniere folosesc același set de tactici pentru eludarea prevederilor legale. Companiile ar face orice pentru a ignora drepturile comunităților locale sau a scăpa de obligațiile de a proteja ariile naturale”, a adăugat Roxana Pencea Brădățan.

Proiectul minier Certej, din Certejul de Sus, Hunedoara, este propus de Eldorado Gold (ELD), companie canadiană de aur low cost ce intenționează să deschidă prima mină de suprafață cu cianuri din România. Zăcământul de la Certej este deținut de Deva Gold SA, un joint-venture între Eldorado Gold (80%) și compania de stat Minvest Deva (~20%). Proiectul se confruntă cu o opoziție puternică, atât națională cât și internațională. Iazurile de decantare, având baraje din anrocamente de 169 m și, respectiv, de 70 m înălţime sunt un motiv suplimentar de îngrijorare deoarece ar fi amplasate în imediata vecinătate a mai multor sate dens populate: Hondol, Bocşa Mică şi Certej.

Sursa: miningwatch.ro

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Știai că abilitățile motorii sunt importante încă din primii ani de viață? Află AICI 5 lucruri pe care să NU le faci pentru a...

Ca părinte, este important să ai în vedere lista completă a abilităților pe care copilul tău trebuie să le dezvolte încă de...

Alege candelabrul PERFECT pentru căminul tău

Frumusețea și exuberanța candelabrelor au fascinat generații întregi, iar până de curând, acest tip de corp de iluminat a fost rezervat familiilor...

Sfaturi pentru vestici: TOP 5 lucruri pe care trebuie să le iei zilnic cu tine în perioada verii

Atunci când trebuie să mergi la birou, în parc sau la plimbare, trebuie să-ți faci o listă cu produsele de care poți...

5 lucruri pe care NU le știai despre WINDSURFING, cel mai spectaculos sport estival

Mulți dintre cei care au încercat windsurfing-ul au declarat că acesta aduce senzații de neuitat și că adrenalina pe care o oferă...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: