AcasăALERTAProtest al sindicaliştilor de la Cartel Alfa

Protest al sindicaliştilor de la Cartel Alfa

Aproximativ 150 de sindicalişti din cadrul filialei judeţene Hunedoara a Cartel Alfa vor picheta miercuri sediul  Prefecturii Hunedoara. Acţiunea este una de solidaritate cu alte sindicate din Europa care au anunţat că vor organiza, tot miercuri, proteste în mai multe ţări din Uniunea Europeană.

Proteste similare sunt anunţate în toate reşedinţele de judeţe în care Cartel Alfa deţine filiale.

„Ziua de 14 noiembrie a fost declarată ziua de luptă a sindicatelor europene împotriva măsurilor de austeritate impuse de guvernele statelor din Uniunea Europeană, măsuri ce au fost instituite la presiunea instituţiilor financiare internaţionale”, a spus secretarul general al Cartel Alfa Hunedoara, Vasile Bujor.

Sindicaliştii din cadrul CNS Cartel Alfa vor prezenta şi câteva revendicări specifice României, între acestea figurând creşterea salariului minim şi renegocierea legii dialogului social.

„După şase luni de guvernare, salariul minim pe economie a rămas la 700 de lei, deşi au existat promisiuni că acesta va fi majorat la 820-850 de lei. Solicităm, de asemenea, elaborarea unor programe care să garanteze locuri de muncă stabile pentru muncitori, în paralel cu o creştere a puterii de cumpărare a salariaţilor”, a adăugat liderul sindical.

La acţiunea de pichetare, ce este programată miercuri, între orele 15.30-17.00, vor lua parte reprezentanţi ai sindicatelor de la combinatul siderurgic ArcelorMittal Hunedoara şi de la întreprinderile Chimica Orăştie, Sogeco Orăştie, fabrica de reparaţii vagoane Reva Simeria şi producătorul de marmură Marmosim Simeria.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc