Acasă ALERTA Protestele minerilor iau amploare. Varujan Vosganian așteptat în Valea Jiului

Protestele minerilor iau amploare. Varujan Vosganian așteptat în Valea Jiului

Ceea ce ieri părea doar o simplă acțiune de intimidare, pare să se transforme înntr-un protest de amploare, după ce câteva sute de mineri s-au blocat în subteran la Mina Paroşeni, solicitând garanții ferme din partea reprezentanților Complexului Energetic Hunedoara (CEH) referitoare la preluare în continuare a cărbunelui din Vale. Protestul minerilor de la Paroșeni a fost un exemplu și pentru ortacii de la  Minele Petrila şi Uricani, așa că joi seara numărul persoanelor blocate voluntar  în suberan ajunsese la 550. Și personalul administrativ al celor trei mine s-a raliat protestului, refuzând să plece acasă după finalizarea orelor de program. În prezent –  după ce rând pe rând minerii care intrau în schimb refuzau să mai iasă –  numărul celor blocați în subteran a ajuns la 1000. Protestatarii solicită venirea Ministrului Economiei și a Premierului, o partea a solicitării urmând a fi dusă la îndeplinire astăzi, când Varujan Vosganina a anunțat că vine la negocieri  în Valea Jiului.

Situația s-a inflamat în cursul zilei de joi, după ce o soluție total neinspirată de rezolvare a conflictului a fost propusă de către directorul CEH, Daniel Andronache. Acesta le-a spus minerilor că este gata să preia toată huila extrasă la Paroşeni în custodie, până la stabilirea unui preţ de vânzare. Soluția nu numai că nu a fost mulțumitoare pentru mineri, dar aceștia s-au simțit și trași pe sfoară, sindicaliștii de la Paroșeni susținând că este doar o manevră pentru  a le închide gura pentru o vreme, fără a rezolva problema de fond.

Așa după cum stiridinvest.ro amintea și în cursul zilei de ieri, conflictul de la Paroșeni a pornit de la faptul că CEH dorește să încheie un contract cadru cu Societatea Naţională Închideri Mine Valea Jiului (SNIMVJ), care în care nu se va stipula clar cantitatea de cărbune care ar urma să fie preluată de la minele neviabile (Petrila, Paroşeni şi Uricani – n.r.), dar nici preţul gigacaloriei, ele urmând să fie stabilite ulterior, prin acte adiţionale, în funcţie de necesităţile Complexului Energetic. Minerii spun că, în acest fel, cărbunele din Vale nu ar mai avea unde să fie valorificat, ceea ce va duce imediat la pierderea locurilor de muncă și la închiderea minelor respective. SNIMVJ are în componenţă trei unităţi miniere – Petrila, Paroşeni şi Uricani, huila extrasă de la aceste mine având un singur cumpărător – Complexul Energetic Hunedoara. Reprezentanţii CEH afirmă că nu pot prelua cărbune din Valea Jiului fiindcă depozitele de la termocentralele Mintia şi Paroşeni sunt pline, iar energia electrică produsă de complex nu se vinde în această perioadă a anului, fiind prea scumpă.Pe de altă parte, la sfârşitul anului 2012, Termocentrala Mintia, parte a CEH, a făcut un import de 455.000 de tone de cărbune – se pare mai ieftn și de mai bună calitate decât cel din Valea Jiului – despre care un audit, solicitat de actualul director al complexului, Daniel Andronache, relevă totuși că nu era oportun.

Liderul sindicatului “Huila”, Domokos Laszlo, a declarat că ortacii blocați sunt determinați să rămână în subteran până la venirea ministrului Economiei, Varujan Vosganian și a premierului Ponta. Până atunci, reprezentanții Sindicatul Huila le-au trimis celor din subteran pachete cu hrană rece (conserve, pâine şi brânză topită), dar şi apă.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Cum să alegi cadouri practice, dar în același timp speciale pentru bărbați?

Cu siguranță, ai fost cel puțin o dată în impas în alegerea unui cadou potrivit pentru un bărbat. Și pe bună dreptate,...

Trei elemente care nu trebuie să lipsească atunci când îți amenajezi noua ta baie

Noul tău apartament reprezintă una dintre bucuriile vieții și cu siguranță că vrei să îl decorezi exact așa cum ai visat întotdeauna....

Pandemia Covid-19 și tehnologia schimbă peisajul serviciilor de asigurări – 3 beneficii pentru șoferi

Tehnologia schimbă tot mai mult modul în care interacționăm, comunicarea prin intermediul unui ecran devenind astăzi norma. Pentru generațiile de copii care...

Vrei să te bucuri de un aer mai curat în propria locuință? Iată ce trebuie să faci!

Cu siguranță știi deja că este extrem de important ca aerul din casă să fie cât mai curat și mai ușor de...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: