AcasăSPORTRaluca Haidu este sportiva anului 2012 în judeţ

Raluca Haidu este sportiva anului 2012 în judeţ

Japan Worlds Gymnastics 

Campioană europeană cu echipa de senioare la Europenele din Belgia de anul trecut, gimnasta legitimată la CNS CSŞ „Cetate” Deva ocupă prima treaptă a podiumului disciplinelor olimpice, întocmit anual de Direcţia Judeţeană pentru Tineret şi Sport Hunedoara. Ea va primi premiul, la finele acestei luni, în cadrul Galei Sportului şi Tineretului Hunedorean, care va avea loc în Sala „Spiru Haret” a Inspectoratului Şcolar Judeţean.

Ca şi în anii precedenţi, gimnastica hunedoreană şi-a luat partea leului. Şi asta pentru că podiumul ierarhiei judeţene este completat de alte două sportive de la poalele cetăţii. Locul secund îi revine Andreei Munteanu (patru medalii la Europenele din Belgia, la nivel de junioare), în vreme ce locul trei este ocupat de Alina Ştefania Stănilă – medaliată cu argint la sărituri şi cu bronz la aceeaşi întrecere continentală.

Chiar dacă este singura sportivă din judeţ medaliată într-o competiţie majoră la nivel de senioare, Haidu nu se mai regăseşte printre gimnastele care formează, actualmente, lotul Olimpic al României şi cel puţin momentan, nu mai face parte din planurile selecţionerilor. Sportiva de 18 ani se află la Deva încă din luna decembrie şi nu a luat parte la cantonamentul de selecţie organizat în ultimele săptămâni la Bucureşti. Pregătită de Florin Cotuţiu, „pitic” n-a făcut parte nici din echipa României la Jocurile Olimpice de la Londra, ea fiind însă principala rezervă a lotului. Legitimată la CNS CSŞ „Cetate” Deva, Raluca Haidu mai are în palmaresul internaţional, dincolo de aurul din Belgia, trei medalii de bronz: două la Campionatele Mondiale din 2010 de la Birmingham (una cu echipa, una la bârnă) şi una la Glasgow, în 2011, la Cupa Mondială, la individual compus.

Clasamentul complet al DJTS (sporturi olimpice):

LOCUL 10
Alexandru BĂDEAȚĂ
, junior, CSȘ HUNEDOARA, Natație
Antrenor: Anca BAJAN.

Principalele rezultate sportive: Campion Național – 100 fluture și 200 mixt la Campionatele Naționale de seniori și junior, Hunedoara. Campion Național – 200 mixt și 200 spate la Campionatele Naționale de junior II, Baia Mare. Campion Național – 200 bras la Campionatele Naționale de junior II, Bucuresti. Locul III – 400 mixt la Concursul Țărilor Central Europene, Zilina, Slovacia.

LOCUL 9
Luminița BOROȘ
, senioară, SCM DEVA, Tir cu Arcul
Antrenor: Viorel HABIAN.

Principalele rezultate sportive: Campioană Națională la individual și pe echipe în aer liber, Iași. Campioană Națională cu echipa lași medaliată cu bronz la individual în sală, Deva. Medaliată cu bronz – individual la “Cupa Europei Centrale” – Oradea.

LOCUL 8
Claudia Maria FLOREA
, junioară, SCM DEVA, Atletism.
Antrenor: Emerson TOMA
Principalele rezultate sportive: Campioană Națională la 800 metri și ștafetă la juniori II, București. Campioană Balcanică la 800 metri la Campionatul Balcanic de juniori, Belgrad , Serbia.

LOCUL 7
Claudiu DOBONDI
, junior, CSȘ Hunedoara, Box
Antrenor: Ilie CAPTARI
Principalele rezultate sportive: Campion Național de junior II, Craiova. Locul V la Campionatul European de juniori, Sofia, Bulgaria.

LOCUL 6
Miriam ARIBĂȘOIU
, junioară, CNS-CSȘ “Cetate” Deva, Gimnastică artistică.
Antrenori: Gheorghe ORBAN, Adela POPA, Lăcrămioara și Cristian MOLDOVAN, Alexandru MILITARU. Coregraf: Corina DOREAN.
Principalele rezultate sportive: Medaliată cu bronz cu echipa la Campionatele Europene de Juniori, Bruxelles, Belgia.

LOCUL 5
Simona PRICOB
, junioară, CSȘ Hunedoara , Lupte libere.
Antrenori: Emil Nicoară și Ioan BOCA.
Principalele rezultate sportive: Campioană Națională Individual junior .I, Târgu Mures. Medaliată cu bronz la Campionatele Europene de Juniori, Croația, Zagreb.

LOCUL 4
Laura Elena GAVRILIUC
, junioară, CSȘ Petroșani, Lupte libere
Antrenor: Gheorghe RĂDUCU.
Principalele rezultate sportive: Campioană Națională de Seniori , Chiajna. Medaliată cu bronz la Campionatele Europene de Juniori , Croația, Zagreb.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc