Războiul din frigider. Nici o zi fără o alertă alimentară.

Zilnic apar noi şi noi  ştiri şi imagini, desprinse parcă din filmele de groază, ori SF. Despre carne de cal vândută în loc de carne de vită, lapte cu  aflatoxină, carne de pasăre şi peşte contaminate cu Salmonella, legume şi fructe cu limita maximă admisă a pesticidelor depăşită de câteva ori. Ultima “noutate” este carnea de curcan „îndopată” cu antibiotice, care ar proveni de unde altundeva chipurile, decât din România. Unele dintre aceste evenimente se petrec în ţări din Europa, chiar în lumea bună cum se zice, altele se petrec de-a lungul şi de-a latul globului. Multe şi dese – parcă odată la o zi sau două – se întâmplă, din păcate, la noi. Cât adevăr și câtă făcătură se află în toate aceste evenimente nefericite nu putem şti încă. Suntem în faţa unor dezlănţuiri de fapte care dezvăluie adevăruri dureroase şi slăbiciuni grave ale sistemului? Asistăm oare la episoade ciclice ale noului tip de război economic, de cucerire prin orice mijloace a pieţelor de desfacere? Lucrurile nu sunt uşor de explicat, nici de trecut cu vederea, putând uneori să mai scape de sub control.Pentru că permanent pot apărea victime. Victime printre cei care consumă alimentele contaminate – pe de-o parte – şi printre cei care produc bunurile alimentare, pe de altă parte. Iar ca rezultat final, lumea intră în panică și nu mai știe ce e bun și ce nu, ce să cumpere și ce să nu cumpere ca să nu se îmbolnăvească. Adesea, pentru a fi siguri 10%, nu mai cumpără deloc acel tip de produs şi atunci scad drastic vânzările. E ca în luptele acelea crâncene, la baionetă, în tranşeele din linia întâi, lupte în care victime sunt şi de-o parte şi de alta. Contează la un moment dat doar numărul victimelor – directe sau colaterale, căci „generalii” sunt mult prea departe de linia întâi, manevrând butoanele şi machetele. Bănuim chiar că nu ştiu precis ce se întâmplă acolo jos, așa că uneori mai apasă greşit pe câte un buton.

Discutau câţiva distinşi domni, într-una din zilele trecute despre laptele contaminat cu aflatoxină. Că s-au neutralizat şi distrus cele 80 de tone de lapte, adus de o oarecare firmă din import. S-a pus şi o întrebare, despre ce s-a întâmplat în final cu laptele impropriu pentru consum. Că sunt totuşi 80.000 de litri!!! Să-i arzi în crematoriu mă gândesc că nu se poate. Să-i arunci pe gârlă iar nu e bine, că poate afecta mediul. Răspunsul la acea întrebare a fost ceva între un ridicat din umeri şi invocarea unei proceduri secrete de neutralizare.

Doamne fereşte să mai asistăm şi la vreun atac la mierea românească, că au mai fost într-o vreme tentative de acest fel! Că poate atunci mierea şi laptele ar curge pe undeva, ca râul  din ţara aceea de poveste. Dar, din păcate, ar curge degeaba, căci nu s-ar putea folosi fiind toxice. Totuşi, siguranţa alimentară este un element  al siguranţei naţionale în orice ţară din lume. Şi atacurile diversioniste, fie ele şi economice, se situează în aceeaşi zonă…

În fine, după atâtea rele, s-ar părea că există  totuşi şi un  mic, mic câştigător. Acesta ar putea fi producătorul autohton, micul producător mai precis, la care nu s-au detectat toate acele rele, produse după cum zic unii, de fel de fel de  multinaţionale ori poate de ferme super-intensive. Da, este vorba de acel producător vitregit, care abia îşi revine din şocul ultimelor dări năpustite de curând asupra sa. Şi care producător autohton ar trebui mai mult sprijinit şi protejat. Ce folositor poate fi, mai ales în astfel de vremuri!  Toate bune, dar până la urmă  noi toţi suntem cetăţeni europeni şi avem drepturi (vorba reclamei). Şi pe bună dreptate dorim să ştim ce se petrece cu adevărat! Alo, se aude acolo?