Acasă CULTURĂ, ARTĂ & MEDIA Regal cinematografic la Caravana Filmelor TIFF de la Timișoara

Regal cinematografic la Caravana Filmelor TIFF de la Timișoara

Un adevărat regal cinematografic va avea loc pe parcursul săptămânii viitoare la Timișoara în cadrul Caravenei Filmelor TIFF ce se va desfășura la Grădina de Vară „Capitol” din 11 până în 17 august, începând cu ora 21.45.

La proiecțiile organizate în perioada 11-15 august intrarea este liberă. Accesul la proiecțiile organizate în weekend, 16-17 august, se va face pe baza biletelor achiziționate la intrarea în Grădina de Vară “Capitol”, prețul unui bilet fiind de 10 lei. Biletele pentru proiecțiile din weekend se pot cumpăra în perioada 13-17 august, intre orele 20:00-22:00.

[quote_box_center]Caravana TIFF aduce în atenția publicului filme de succes din țările UE și non-UE, punând accent totodată pe producțiile autohtone şi este organizată în colaborare cu Festivalurile de Film de la Sofia, Sarajevo, Istanbul și Odessa. Proiectul își propune să ofere cinefililor din Timișoara experiența filmelor de calitate. Alături de celelalte caravane din țările partenere, evenimentul ajută la dezvoltarea unor noi audiențe și oferă noi perspective în ceea ce privește vizibilitatea filmelor din Sud-Estul Europei”, anunţă organizatorii evenimentului, Asociația Pentru Promovarea Filmului Românesc.[/quote_box_center]

Proiecțiile cinematografice vor avea loc după următorul program:

Luni 11 august – „With Mum/ Cu mama” (regia Faruk Lončarević) – intrare liberă
Sarajevo. Un deceniu după război. Berina, o tânără artistă introvertită, încearcă să-și salveze mama bolnavă de cancer în fază terminală prin ritualuri, magie, speranță.

Marți 12 august –„Nuntă în offsaid” regia Daniel Sánchez Arévalo – intrare liberă
Ephraim, cel mai mic din cinci fraţi, îi cere colegei lui Carla, în vârstă tot de zece ani, să se mărite cu el când vor împlini 18 ani. Opt ani mai târziu, cine s-ar fi gândit că Spania va juca finala Cupei mondiale la fotbal în Africa de Sud exact în ziua nunţii lor? Ephraim îşi reuneşte familia în această zi de catharsis naţional şi, cu întreaga ţară paralizată de meci, fiecare membru al familiei se va confrunta cu cea mai importantă provocare a vieţii: să se accepte aşa cum este.

Miercuri 13 august – „Stockholm” (regia Rodrigo Sorogoyen) – intrare liberă
O întâlnire aparent banală, între un băiat și o fată. El ii mărturisește că s-a îndragostit la prima vedere, ea nu-l crede. Pe parcursul plimbării lor nocturne prin Madrid, fiecare își dezvăluie treptat dorințele, secretele, dar și câteva minciuni nevinovate. Curând, însă, vor reveni cu picioarele pe pământ, în realitatea dură a luptelor pentru control, a jocurilor psihologice și a conflicelor între sexe. Stockholm ne oferă ocazia extraordinară de a observa relațiile dintre tinerii din ziua de azi. “Stockholm” este câștigătorul Trofeului Transilvania la TIFF 2014.

Joi 14 august – „București, unde ești?” (regia Vlad Petri) – intrare liberă
La 23 de ani de la Revoluţie, românii se întorc pe străzile Bucureştiului, recucerind spaţiul public. Regizorul le urmăreşte poveştile pe parcursul unui an de zile, de la primele zile ale protestelor până în zilele referendumului pentru demiterea preşedintelui. Un film despre oameni în acelaşi timp impulsivi şi curajoşi, pierduţi şi devastaţi. Şi despre o revoluţie care devine o absurditate tragică.

Vineri 15 august – „Domnișoara Christina” (regia Alexandru Maftei) – intrare liberă
Ecranizare a binecunoscutei nuvele “Domnişoara Christina” de Mircea Eliade. Prins între dragostea imposibilă de dincolo de moarte a Domnişoarei Christina şi cea pământeană pentru Sanda, logodnica lui, tânărul Egor luptă pe tărâmul alunecos dintre vis şi realitate. Va reuşi el să-şi salveze iubita şi sufletul din această confruntare întunecată?

Sâmbătă 16 august – „#Selfie” (regia Cristina Iacob) – intrare pe bază de bilet
În loc să stea acasă şi să înveţe pentru Bac, trei proaspăt absolvente de liceu decid să plece la mare şi să îşi termine adolescenţa în stil rebel. Yasmine, Roxi şi Ana sunt hotărâte să se distreze şi să uite de responsabilităţi în ultimele două zile dinainte de examenul maturităţii, iar asta înseamnă să încalce orice regulă şi să facă tot ce le trece prin minte, fără să ţină cont de consecinţe. Vor libertate, adrenalină şi dragoste de-o vară, iar cei trei tineri pe care îi agaţă la mare par mai mult decât dispuşi să le ofere ce doresc.

Duminica 17 august – „Expresul zăpezii/ Snowpiercer” (SUA 2013) – intrare pe bază de bilet
Regie: Joon-ho Bong , distributie: Chris Evans, Ed Harris, John Hurt, Tilda Swinton, Jamie Bell, Vlad Ivanov, premii: Cel mai bun regizor – Blue Dragon Awards 2013
Sinopsis: În viitorul apropiat, un experiment destinat să micşoreze efectele încălzirii globale aruncă Terra într-o nouă epocă de gheaţă şi ucide aproape toate fiinţele vii. Singurii supravieţuitori umani sunt călătorii din Snowpiercer, un tren gigantic pus în mişcare de un motor revoluţionar. La bord este proclamat un strict sistem de clase sociale, cu elita spre capătul din faţă al trenului, iar cei săraci în capătul opus. În anul 2031, cei defavorizaţi se pregătesc de revoluţie…

Mai multe detalii despre filme și program puteţi găsiți pe www.tiff.ro și pe pagina de facebook www.facebook.com/caravanatiff.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Care sunt domeniile din Vest în care sunt indispensabili transpaleții?

În fiecare domeniu există anumite lucruri care sunt indispensabile și fără de care munca nu poate fi întreprinsă. Dacă în medicină ai...

Top 3 alegeri excepționale pe care să le faci pentru bucătăria ta modernă

Atunci când vine vorba de amenajat bucătăria, cu siguranță îți dorești cele mai moderne, frumoase și calitative lucruri. După ce te-ai decis...

Iată 3 piese vestimentare care NU trebuie să lipsească din garderoba niciunui bărbat toamna aceasta!

Odată cu venirea sezonului rece, este și momentul să-ți reînnoiești garderoba. Există câteva piese esențiale, de care nu te poți lipsi toamna....

Știai de ce ai nevoie pentru a naviga pe ambarcațiuni cu vele sau motor?

Navigația a însoțit umanitatea încă de la începuturile ei timide. Omul a fost fascinat, uneori, nevoit, alteori, curios, să străbată întinderile de...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: