Acasă SPORT Retezatul Haţeg, în formă maximă!

Retezatul Haţeg, în formă maximă!

Retezatul Hateg  9355Cu liderul Universitatea Petroşani în pauză forţată, atenţia a căzut pe Retezatul Haţeg, echipă ce la fel ca adversarii din sudul judeţului nu pierduse niciun joc oficial în 2013. Iar elevii lui Flaviu Itul n-au dezamăgit nici în weekend, câştigând cu 3-1 în deplasarea de la Lupeni.

Succesul haţegan, coroborat cu înfrângerea surprinzătoare a Aurului Brad, la Ghelari, a făcut ca Retezatul să urce pe patru în ierarhie, cu un parcurs perfect în retur: patru victorii (în teren) din tot atâtea posibile. 17 goluri reuşite şi doar unul singur primit! „Zimbrii” sunt la egalitate de puncte, 46,  cu Gloria Geoagiu (care n-a jucat în weekend, meciul cu Metalul fiind amânat) şi sunt la doar patru „lungimi” distanţă de Minerul Uricani. „Campioana de toamnă” a făcut scor cu juniorii celor de la CFR Simeria, 6-1, acelaşi scor întâlnindu-se şi la câţiva kilometri distanţă, la Petroşani, acolo unde Jiul a pierdut la fel ca şi în etapa precedentă: 1-6, de data aceasta în faţa celor de la Dacia Orăştie. Surprizele rundei au venit însă la Deva şi Ghelari. Fără înfrângere în jocurile oficiale din 2013, Şoimii lui Marius Tănasă au pierdut când le era lumea mai dragă, 0-1, în faţa celor de la Victoria Călan. Acelaşi scor s-a înregistrat şi în Ţinutul Pădurenilor, CS Ghelari înclinând balanţa în favoarea sa în duelul cu mult mai experimentata Aurul Brad.

LIGA A 4-A. REZULTATELE ETAPEI A XXII-A:

Jiul Petroşani – Dacia Orăştie 2010                   1-6

Şoimul Băiţa – Victoria Călan                                0-1

CS Vulcan – Inter Petrila                                        3-0

Minerul Uricani – CFR Simeria                            6-1

Gloria Geoagiu – Metalul Crişcior        (amânat)

Hercules Lupeni – Retezatul Haţeg                    1-3

CS Ghelari – Aurul Brad                                           1-0

Aurul Certej şi „U” Petroşani au stat.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Cum poți arăta fabulos toamna. 3 trucuri pe care le folosesc specialiștii pentru ținute senzaționale

Toamna a venit, iar temperaturile de vară au fost înlocuite cu unele mult mai scăzute, puloverele, jachetele sau pardesiile făcându-și loc rapid...

Vrei să-ți pregătești mașina pentru iarnă? Iată 6 lucruri pe care trebuie neapărat să le faci înainte de prima ninsoare

Să petreci timp asigurându-te că mașina ta este pregătită pentru iarnă nu numai că te poate ajuta să previi o avarie sau...

Vrei să îți menții angajații fericiți și motivați? Află cum să organizezi un teambuilding de succes!

Dacă și tu ești antreprenor, atunci probabil că știi deja cât de importantă este echipa pe care ți-o formezi și care va...

Ce ingrediente sa incluzi in rutina de ingrijire a pielii pentru rezultate uimitoare

Ingrijirea pielii este importanta atat pentru a avea un ten care sa arate impecabil, cat si pentru a-i pastra sanatatea. In ultimii...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: