[ad_1]
Un scandal între două familii a izbucnit sâmbătă, în localitatea Dăroaia din Roșia Montană. Potrivit polițiștilor trei persoane au fost reținute în urma scandalului.
Mai multe rude ale primarului din Roșia Montană, Eugen Furdui, au fost implicate în scandal. Primarul a declarat pentru alba24.ro, că el nu s-a aflat în zonă, dar în conflict a fost implicat fratele, sora și un nepot al acestuia.
Scandalul a izbucnit de la un teren pentru care luptă ambele părți. Potrivit polțiștilor trei persoane au fost reținute dintre cele care au intrat în conflict cu rudele primarului.
Comunicatul poliției
Potrivit IPJ Alba, poliţiştii din Abrud au reţinut trei bărbați din localitatea Dăroaia care sunt cercetați pentru lovirea sau alte violențe și amenințare.
Aceștia ar fi lovit și amenințat pe alte două persoane, pe fondul unor neînțelegeri privind posesia unui teren.
La data de 28 martie 2021, poliţiştii din Abrud au luat măsura reţinerii, pentru 24 de ore, faţă de trei bărbați, de 30, 51 și 56 de ani, toți din localitatea Dăroaia, comuna Roșia Montană, care sunt cercetați sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și amenințare.
În sarcina acestora sa reținut faptul că, în după-amiaza zilei de 27 martie 2021, ar fi lovit cu o bară metalică și o bucată de lemn și ar fi amenințat pe un bărbat și o femeie, pe fondul unui conflict spontan, privind posesia unui teren.
În cursul zilei de azi, 29 martie 2021, reținuții vor fi prezentați în faţa procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni, pentru dispunerea măsurilor legale.
[ad_2]
Source link