Acasă Internațional Românii detașați la muncă în UE ar putea primi același salariu cu...

Românii detașați la muncă în UE ar putea primi același salariu cu localnicii

Comisia Europeană a propus marți ca lucrătorii care sunt angajați într-un stat membru UE și sunt trimiși să lucreze temporar într-un alt stat membru de către angajatorul lor să primească același salariu ca și muncitorii din țara gazdă, în loc de salariul minim din țara gazdă, informează Reuters.

Potrivit Comisiei, în perioada 2010-2014, numărul detașărilor a crescut cu aproape 45%. În 2014, aproximativ 1,9 milioane de lucrători europeni au fost detașați în alte state membre.

Potrivit legislației actuale, angajatorul nu este obligat să îi plătească lucrătorului detașat mai mult decât salariul minim stabilit de țara gazdă. “Acest fapt poate crea diferențe salariale între lucrătorii detașați și lucrătorii locali și ar putea duce la concurență neloială în rândul întreprinderilor. Acest lucru înseamnă că, adeseori, nivelul de salarizare în cazul lucrătorilor detașați este inferior celui aplicabil altor lucrători care ocupă același loc de muncă”, susține CE.

“De acum înainte, toate normele privind salarizarea care se aplică în general lucrătorilor locali vor trebui să se aplice și lucrătorilor detașați. Salarizarea nu va include numai salariul minim, ci și alte elemente, cum ar fi primele sau indemnizațiile, după caz. Statelor membre li se va solicita să specifice în mod transparent diferitele componente ale salarizării practicate pe teritoriul lor. Normele stabilite prin lege sau prin convențiile colective de aplicare generală devin obligatorii pentru lucrătorii detașați în toate sectoarele economice. De asemenea, propunerea oferă statelor membre posibilitatea de a le impune subcontractanților să acorde lucrătorilor lor același salariu ca principalul contractant”, se arată în comunicatul Comisiei Europene.

Executivul comunitar susține că majorarea salariilor tuturor lucrătorilor detașați până la nivelul lucrătorilor locali va duce la eliminarea așa-numitului ‘dumping social’, sau concurență incorectă.

Propunerea CE reprezintă o revizuire a directivei europene din 1996 privind lucrătorii detașați care a declanșat controverse în trecut, în condițiile în care cele 28 de state membre încearcă să reconcilieze mobilitatea forței de muncă cu diferențele mari care există în rândul statelor membre cu privire la salarizare și protecție socială.

Potrivit datelor Eurostat din anul 2014, costul mediu orar cu mâna de lucru pentru angajator era de 40,30 euro în Danemarca și 39,10 euro în Belgia dar doar 3,80 euro în Bulgaria și 4,60 euro în România. De exemplu, o firmă de construcții din Letonia, unde costul orar cu mâna de lucru este de 6,60 euro, poate oferi salarii mai mari angajaților săi care sunt detașați pentru un contract în Suedia, unde costul orar cu mâna de lucru este de 37,40 euro, și cu toate acestea să rămână competitivă în raport cu firmele suedeze.

Pentru a deveni lege, propunerea Comisiei Europene trebuie să fie sprijinită de guvernele statelor membre UE precum și de Parlamentul European.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

NU pleca în concediu până nu verifici aceste aspecte! Transformă fiecare vacanță într-o experiență plăcută!

Pentru fiecare român concediul este cea mai așteptată perioadă, mai ales după luni intense de muncă. Chiar dacă nevoia de a pleca...

Știai că poți aduce AVENTURA în viața ta fără să părăsești locuința?

Majoritatea oamenilor vor o viață palpitantă, plină de adrenalină, dar puțini reușesc să-și pună în practică dorințele, din diferite motive. Unele sunt...

Care sunt domeniile din Vest în care sunt indispensabili transpaleții?

În fiecare domeniu există anumite lucruri care sunt indispensabile și fără de care munca nu poate fi întreprinsă. Dacă în medicină ai...

Top 3 alegeri excepționale pe care să le faci pentru bucătăria ta modernă

Atunci când vine vorba de amenajat bucătăria, cu siguranță îți dorești cele mai moderne, frumoase și calitative lucruri. După ce te-ai decis...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: