Acasă CULTURĂ, ARTĂ & MEDIA Sărbătoare literară - 75 de ani cu Miron Țic

Sărbătoare literară – 75 de ani cu Miron Țic

Cu prietenie, admirație și respect, am fost astăzi alături de scriitorul Miron Țic, căruia i-am adresat urările noastre de viață lungă și aceeași prezență activă în viața literară hunedoreană.

Ajuns la vârsta deplinei și înțeleptei maturități, când poate privi cu mândrie la ceea ce a lăsat în urmă, la ceea ce ne-a lăsat nouă, celor care îi apreciem creația, poetul, prozatorul și memorialistul Miron Țic se bucură de prețuirea tuturor celor care iubesc literatura de bună calitate. De-a lungul a peste cinci decenii, Miron Țic a dăruit o operă literară bogată, diversă, pagini scrise cu har și sinceritate, trăsături prezente în fiecare pagină pe care ne-a dăruit-o.

Creația lui Miron Țic, concretizată în peste 20 de volume de poezie, critică literară, amintiri, monografii, este o mărturie a sensibilității și talentului care l-au caracterizat încă din anii tineri, de la volumul de debut.

Fiecare carte care a văzut lumina tiparului și a purtat semnătura lui Miron Țic a adus în fața cititorului un scriitor de talent, un poet cu un registru amplu, cu o personalitate poetică bine conturată.

Implicat în viața literară a județului Hunedoara, scriitorul Miron Țic a fost și este o prezență constantă în coloanele revistelor Ritmuri hunedorene, Ardealul literar, Semne, Provincia Corvina, precum și în prestigioase reviste literare din țară.

Toate acestea nu înseamnă altceva decât că Miron Țic este un scriitor cu vocație, un artist care se exprimă cu măiestrie, un cronicar al timpurilor pe care le-a trăit și le trăiește.

Numeroasele premii naționale pe care le-a primit, din anul 1986 încoace, reprezintă semnul incontestabil al aprecierii de care creația lui se bucură în obștea scriitoricească din România.

Pe lângă talentul poetic cu care este înzestrat, trebuie să apreciem la Miron Țic pasiunea cu care s-a aplecat asupra istoriei unor localități de pe Valea Mureșului, a unor sate pitorești, cu oameni minunați, alături de care a trăit ani îndelungați și ale căror istorii le consemnează cu fidelitate.

Este, astfel, autorul unor ample și bine documentate monografii ale localităților Boz, Ilia Mureșană, Luncșoara, Valea Poenii, Visca, sate cu o vechime considerabilă, cu o istorie demnă de consemnat în cronici. Prin monografiile dedicate acestor sate, Miron Țic s-a dovedit a fi și un împătimit cercetător al istoriei locale, a zugrăvit chipuri familiare din satele cunoscute, a descris obiceiuri și datini, a pus pe hârtie pentru cei ce vor veni povești cu oameni și locuri de pe Valea Mureșului.

Poet și memorialist, autor de monografii, Miron Țic se dovedește a fi și un bun și devotat prieten al Bibliotecii Județene, se bucură împreună cu noi și participă cu entuziasm la activitățile pe care Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva le organizează periodic în localitățile județului sub genericul „Lectura pentru toți”. Om care și-a dedicat viața cuvântului scris, Miron Țic se bucură să vină în mijlocul cititorilor împătimiți de lectură de toate vârstele și, de fiecare dată, dialogul pe care îl poartă este incitant și plin de sensibilitate. De la întâlnirile cu Miron Țic, iubitorii de carte pleacă îmbogățiți și așteaptă cu interes următoarea întâlnire, un nou dialog, un nou schimb de idei și impresii de lectură.

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara-Deva și-a prețuit întotdeauna prietenii scriitori, a știut de fiecare dată să acorde acestora atenția pe care o merită.

Biobibliografia pe care am realizat-o la împlinirea celor 75 de ani de viață și pe care am dăruit-o scriitorului Miron Țic este semnul prieteniei și aprecierii  noastre, este darul pe care l-am făcut unui bun și credincios prieten al Bibliotecii.

Îi urăm scriitorului Miron Țic, la ceas aniversar, ani mulți și luminoși, putere de muncă și cât mai multe noi cărți pe care să le așezăm pe rafturile bibliotecii noastre. Să aibă mereu aceeași tinerețe a spiritului și aceeași dragoste față de poezie pe care i-o știm și cu care ne-a obișnuit.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Pariurile sportive – fenomen de masă și veritabilă industrie accesorie sportului

Sportul continuă să suscite un interes major pentru foarte mulți oameni, atât ca formă de divertisment, prin urmărirea evenimentelor preferate, cât și...

TOP 5 trucuri prin care îți poți îmbunătăți procesul de producție

Procesele de producție simplificate sunt vitale pentru succesul companiilor producătoare. Cu toate acestea, există încă mult spațiu de îmbunătățire în cadrul multor...

Află topul celor 4 calități care îți garantează succesul în viață

Succesul în viață presupune, pe scurt, să te simți împlinită cu situația pe care o ai, independența financiară fiind unul dintre principalele...

Cadourile devin plictisitoare? Iată 4 idei de cadouri de care soțul tău chiar se va bucura

Adesea, atunci când vine vorba de cadouri, este destul de simplu să alegi cadouri pentru femei, dar opțiunile sunt limitate în ceea...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: