Acasă FAPT DIVERS Şcoala de Biodiversitate - un proiect inedit la poalele Retezatului

Şcoala de Biodiversitate – un proiect inedit la poalele Retezatului

Sâmbătă, 18 mai 2013, ora 12.00, la Sălaşu de Sus, în judeţul Hunedoara, cu ocazia Festivalului Narciselor va debuta şi proiectul educaţional ”Şcoala de Biodiversitate. Păsări, fluturi şi flori rare la poalele Retezatului”, proiect finanţat de Mol România în colaborare cu Fundaţia pentru parteneriat. Acest proiect este parte a Programului ”Spaţii verzi”, componenta ”Arii naturale protejate” şi va fi desfăşurat de Asociaţia pentru Şoimărit şi Protecţia Păsărilor de Pradă „Peregrinus” în parteneriat cu Geoparcul Dinozaurilor Ţara Haţegului, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, Primăria Sălaşu de Sus, Şcoala Primară Sălaşu de Sus şi Şcoala Gimnazială Sântămăria Orlea.

Proiectul se va derula în ariile protejate Fânaţele cu Narcise şi Vârful Poieni şi îşi propune să informeze un număr de 100 de elevi, de la şcolile generale din Sălaşu de Sus şi Sântămăria Orlea, dar şi iubitorii de natură, despre importanţa speciilor protejate de floră şi faună din zonă.  Timp de 5 săptămâni, grupe de câte 20 de elevi de la cele două şcoli vor participa la lecţii teoretice şi practice în aer liber, pe parcursul cărora vor descoperi detalii interesante despre geografia zonei şi a ariilor protejate, modalităţi de cunoaştere, observare şi protejare a plantelor, fluturilor şi păsărilor şi vor asista la demonstraţii de zbor cu păsări de pradă deţinute legal de Asociaţia „Peregrinus”. De asemenea, elevii vor avea posibilitatea să îşi structureze cât mai bine informaţiile acumulate prin intermediul jocurilor şi activităţilor interactive, dar şi să participe la activităţi de ecologizare.

După finalizarea seriei de cinci cursuri, 10 dintre elevii care vor dovedi cel mai mare interes faţă de temele puse în discuţie vor beneficia de sesiuni de training pentru a deveni ghizi juniori pentru biodiversitate. În colaborare cu punctul de informare Sălaşu de Sus, ghizii juniori pentru biodiversitate le vor putea asigura ghidaj profesionist tuturor turiştilor interesaţi să afle mai multe despre cele două arii protejate. Cei 100 de elevi participanţi vor avea posibilitatea să participe şi la un concurs derulat pe patru secţiuni: desen, fotografie, text scris şi promovarea celor două arii protejate pe reţelele de socializare. ”Şcoala de Biodiversitate. Păsări, fluturi şi flori rare la poalele Retezatului” se adresează totodată comunităţilor locale, turiştilor, dar şi tuturor iubitorilor de natură care doresc să afle informaţii inedite despre cele două arii protejate şi cum pot fi ele ocrotite astfel încât de frumuseţea lor să se bucure şi generaţiile viitoare, a declarat pentru ştiridinvest.ro doamna Adina Popa, coordonatorul proiectului.

Asociaţia pentru Şoimărit şi Protecţia Păsărilor de Pradă „Peregrinus” activează din anul 2009 şi desfăşoară acţiuni de promovare a protecţiei păsărilor de pradă în principal şi a păsărilor în general. Activităţile Asociaţiei vizează formarea unei atitudini pozitive, corecte şi reale faţă de păsări şi habitatul lor, în strânsă legătură cu promovarea respectului faţă de mediu şi biodiversitate. Circa 10.000 de persoane au asistat până în prezent la demonstraţii de zbor, ateliere şi expoziţii, organizate de Asociaţia „Peregrinus”, având ca tematică păsările de pradă.

Fundaţia pentru Parteneriat sprijină îmbunătăţirea mediului si dezvoltarea comunităţilor din România, contribuind astfel la formarea unei societăţi durabile. Fundaţia dezvoltă si implementează o gamă largă de programe şi instrumente, care includ finanţările, asistenţa tehnică, instruirea precum şi programe operaţionale specifice având ca scop sprijinirea iniţiativelor de dezvoltare durabilă si de sprijinire a comunităţilor. Astfel, prin intermediul programelor de finanţare derulate de fundaţie, în ultimii 13 ani au fost sprijinite peste 700 de proiecte de protejare a mediului si de dezvoltare comunitară derulate de ONG-uri.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

NU pleca în concediu până nu verifici aceste aspecte! Transformă fiecare vacanță într-o experiență plăcută!

Pentru fiecare român concediul este cea mai așteptată perioadă, mai ales după luni intense de muncă. Chiar dacă nevoia de a pleca...

Știai că poți aduce AVENTURA în viața ta fără să părăsești locuința?

Majoritatea oamenilor vor o viață palpitantă, plină de adrenalină, dar puțini reușesc să-și pună în practică dorințele, din diferite motive. Unele sunt...

Care sunt domeniile din Vest în care sunt indispensabili transpaleții?

În fiecare domeniu există anumite lucruri care sunt indispensabile și fără de care munca nu poate fi întreprinsă. Dacă în medicină ai...

Top 3 alegeri excepționale pe care să le faci pentru bucătăria ta modernă

Atunci când vine vorba de amenajat bucătăria, cu siguranță îți dorești cele mai moderne, frumoase și calitative lucruri. După ce te-ai decis...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: