Acasă STIRI Se închide circulația în centrul Timișoarei!

Se închide circulația în centrul Timișoarei!

Duminică, 22 septembrie, este „Ziua fără maşini”, ocazie cu care circulaţia va fi închisă pe mai multe străzi din zona centrală a Timişoarei, de astăzi și până duminică seara. Evenimentul este parte a „Săptămânii Mobilităţii”, o campanie a Uniunii Europene prin care se doreşte promovarea transportului în comun, a mersului pe bicicletă şi pe jos, în detrimentul transportului auto, pentru a reduce poluarea urbană. 

 

În acest an  „Săptămâna Mobilităţii” se desfăşoară sub sloganul „Aerul curat depinde de tine!”, iar la Timişoara au fost organizate plimbări cu bicicleta, localnicii fiind totodată invitaţi să (re)descopere oraşul la pas, împreună cu un ghid, sau să facă jogging. Astăzi, 21 septembrie, de la ora 06:00, este închisă circulaţia în zona Cetate, în zona vizată prin proiectul de reabilitare a centrului istoric, în perimetrul Piaţa Unirii, Piaţa Libertăţii, Piaţa Sf. Gheorghe şi Piaţa Ţarcului, pe străzile Sergent Constantin Muşat, Vasile Alecsandri, Lucian Blaga, Florimund Mercy, Francesco Griselini, Fără Nume 2, Radu Negru, Eugeniu de Savoya, General Praporgescu şi Enrico Carusso. În Piaţa Unirii va fi organizat un târg de biciclete între orele 10:00-20:00, iar între orele 10:00-13:00 vor fi demonstraţii de arte marţiale, volei, probe atletice şi badminton. Pe strada Mărăseşti se pregătesc jocuri şi concursuri pe role şi picioroange moderne, între orele 10:00-20:00, iar pe Alba Iulia timişorenii sunt invitaţi din nou la o tură de alergare de la ora 14:00.

Duminică, 22 septembrie, la Stadionul „Dan Păltinişanu” este programat, de la ora 09:30, un maraton organizat de Atletic Club Maraton, iar în Piaţa Unirii vor avea loc diverse activităţi, ateliere de creaţie pe parcursul zilei şi demonstraţii de trial cu Verde pentru Biciclete de la ora 17:00. Târgul de biciclete va continua până la ora 20:00. Pe strada Mărăşeşti sunt programate din nou jocuri şi concursuri pe role şi picioroange moderne, între orele 10:00-16:00.

Circulația va fi redeschisă duminică, de la ora 20:00.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Dorești să excelezi în gaming online? Iată de ce ai nevoie!

Foarte mulți tineri s-au apucat să joace cele mai râvnite jocuri online, fiindcă dacă se ajunge la un anumit nivel, se pot...

Ești însărcinată? Iată cele mai bune decizii pe care le poți lua înainte de venirea copilului pe lume

Fiecare femeie care urmează să devină mămică își dorește să facă totul astfel încât venirea pe lume a copilului să se desfășoare...

Cum înveți să cânți prima ta piesă la o chitară acustică, în mai puțin de o lună

Ți-ai dori să înveți să cânți măcar o melodie ușoară la chitara acustică, suficient cât să-ți impresionezi partenerul/a sau să faci atmosferă...

Te-ai gândit vreodată cât ai pierdut din cauza prejudecăților?

Cu toții ne naștem fericiți, optimiști și acceptând tot ceea ce există în jurul nostru: oameni, insecte, animale, tablouri, culori, flori. Le...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: