Acasă SPORT Se pregătesc pentru "mini-Olimpiadă", în Canada

Se pregătesc pentru “mini-Olimpiadă”, în Canada

gimnaste diplome medaliiAndreea Iridon, Laura Jurca şi Andreea Munteanu de la CNS CSŞ „Cetate” Deva intră, de astăzi şi până duminică în sala de concurs. Alături de Paula Tudorache de la Dinamo Bucureşti, cele trei hunedorence vor reprezenta România la International Gymnix – o competiţie cu rol de verificare ce are loc, anual, la Montreal, în Canada.

Supervizate îndeaproape de Adela Popa şi Cristian Moldovan, cele patru gimnaste îşi vor face astfel încălzirea înaintea Festivalului Olimpic al Tineretului European 2013, la startul unei competiţii care va strânge nu mai puţin de 800 de sportivi, seniori şi juniori, din întreaga lume. Cele trei sportive de la poalele cetăţii se află încă de la începutul anului în cantonament cu lotul naţional de junioare, la Izvorani şi mai mult ca sigur, vor fi printre piesele de bază de care va dispune România la FOTE. Tocmai de aceea, participarea la întrecerea din Canada este una benefică, sportivele urmând să se adapteze la regulamentul „Olimpiadei Tineretului”. „Pe lângă criteriile de vârstă, regulamentul de concurs la FOTE  prevede ca notele tuturor celor trei componente ale unei echipe să fie luate în calcul în clasamentul final. Se elimină astfel posibilitatea unor erori sau gafe, oferită de sistemele în care în calculul final punctează două din trei sau trei din patru sportive. Din acest motiv, la concursul din Canada, toate cele patru sportive vor concura la patru aparate”, a spus Adela Popa, una dintre antrenoarele care se ocupă de pregătirea fetelor la lot.

Competiţia de la Montreal a ajuns la ediţia cu numărul 22 şi va strânge la start 800 de sportivi din întreaga lume.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Dorești să excelezi în gaming online? Iată de ce ai nevoie!

Foarte mulți tineri s-au apucat să joace cele mai râvnite jocuri online, fiindcă dacă se ajunge la un anumit nivel, se pot...

Ești însărcinată? Iată cele mai bune decizii pe care le poți lua înainte de venirea copilului pe lume

Fiecare femeie care urmează să devină mămică își dorește să facă totul astfel încât venirea pe lume a copilului să se desfășoare...

Cum înveți să cânți prima ta piesă la o chitară acustică, în mai puțin de o lună

Ți-ai dori să înveți să cânți măcar o melodie ușoară la chitara acustică, suficient cât să-ți impresionezi partenerul/a sau să faci atmosferă...

Te-ai gândit vreodată cât ai pierdut din cauza prejudecăților?

Cu toții ne naștem fericiți, optimiști și acceptând tot ceea ce există în jurul nostru: oameni, insecte, animale, tablouri, culori, flori. Le...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: