Acasă ADMINISTRATIE Șeful CJ Timiș, Alin Nica, nu este de acord cu carantinarea „fără...

Șeful CJ Timiș, Alin Nica, nu este de acord cu carantinarea „fără discernământ” a Timișoarei, primarul Dominic Fritz spune că situația este mai dramatică decât oricând

[ad_1]

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a recomandat zilele trecute măsura carantinării Timişoarei. Președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, Alin Nica, a declarat că nu susține varianta unei carantine „fără discernământ” a Timișoarei și a zonei periurbane, în timp ce primarul municipiului, Dominic Fritz, spune că, din informațiile primite de la medici, situația este mai dramatică decât oricând în Timișoara din cauza noii tulpini a virusului.

„Nu sunt de acord cu carantinarea fără discernământ a municipiului Timișoara și a zonei periurbane. În cadrul discuțiilor de astăzi cu șeful DSU Raed Arafat, cu directorul DSP Timiș și cu primarul Timișoarei am solicitat cifrele, datele și previziunile pe baza cărora se încearcă instituirea carantinei. Până în momentul de față nu am primit argumente solide astfel că decizia mea este împotriva unei carantine formale, lipsite de eficiență”, a transmis Alin Nica vineri seara, pe pagina sa de Facebook.

Șeful CJ Timiș susține că, dincolo de respectarea distanțării sociale și a normelor de igienă, Timișoara are nevoie de vaccinuri, de o informare corectă și responsabilă a locuitorilor și o abordare care să vizeze deopotrivă sectorul medical, cel economic și pe cel al educației.

„Dacă totuși decizia primarului Timișoarei este de a forța carantina, atunci atrag atenția asupra necesității adoptării în paralel a următoarelor măsuri: libertate de deplasare pentru persoanele vaccinate și pentru cele care au făcut deja boala; sprijin financiar compensatoriu de urgență pentru operatorii economici afectați; alocarea de către Ministerul Sănătății a unui număr suplimentar de vaccinuri. În toamna anului trecut, la o rată de infectare comparabilă sau chiar mai mică dacă luam în considere faptul că au fost introduse în calcul și focarele, a fost solicitată carantina pentru Timișoara și a fost respinsă. Închei cu o întrebare retorică: ce s-a schimbat de atunci?”, a declarat Alin Nica.

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a atras atenția asupra numărului mare de decese înregistrat în județul Timiș în ultimele zile și a pericolului reprezentat de răspândirea infectărilor cu noua tulpină a COVID-19.

„De când am primit vestea că Institutul Național de Sănătate Publică a recomandat carantinarea Timișoarei, încerc să găsesc răspunsuri, împreună cu alți oameni în poziții de răspundere, la dilema uriașă cu care ne confruntă situația actuală: cum salvăm mai multe vieți, cum să respectăm nevoile copiilor care abia au început școala după o perioadă mult prea lungă acasă, cum împăcăm nevoile celor din HORECA care sunt deja la pământ, ale tuturor care nu mai suportă pandemia asta – fără să negăm realitatea critică din spitale? Există o cale să oprim creșterea masivă a cazurilor Covid fără să luăm măsuri mai restrictive așa cum ne recomandă, urgent, experții? Care este impactul mai mic pentru economia locală? O carantinare scurtă când lucrurile încă sunt controlabile, sau o carantinare lungă, când lucrurile deja au scăpat de sub control? De luni până azi au murit 32 de persoane de Covid în județul Timiș. Am vorbit cu doctorii din spitale, care îmi spun că situația este mai dramatică decât oricând, speriați de ferocitatea cu care acționează noua tulpină a virusului”, a transmis Dominic Fritz sâmbătă, pe pagina sa de Facebook.

Primarul Timișoarei spune că a discutat de mai multe ori cu secretarul de stat Raed Arafat, cu ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, cu vicepremierul Dan Barna, cu noul prefect al Timișului, Nemeth Zoltan, dar și cu Alin Nica, care este și vicepreședintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU), autoritatea care va decide asupra carantinării, și toate discuțiile au fost purtate cu maximă seriozitate și responsabilitate. „Cu atât mai mult mă întristează că iar a început jocul politic, ca și cum acum asta ar conta, ce politician sau ce partid iese mai bine din această situație imposibilă. Alin Nica fabulează despre o posibilă ”decizie a primarului Timișoarei de a forța carantina”. El știe foarte bine că votul meu în CJSU cântărește la fel de mult ca și al lui. Nu pot și nu voi forța nimic. Dimpotrivă, cred că o astfel de decizie trebuie bazată pe un consens larg și pe asumarea responsabilității pentru urmări, indiferent de decizie. Nu voi cădea în capcana oportunismului de moment care a ținut și ține România pe loc, și o slăbește în momente grele.

Cred că există argumente extrem de pertinente și pentru, și împotriva unei carantinări. Este o responsabilitate uriașă pe umerii celor peste 40 de membri CJSU. Votul meu îl voi da, cu responsabilitate și asumare, după ce voi vedea toate datele și voi asculta toate opiniile”, a spus Dominic Fritz.

CJSU Timiş se reuneşte sâmbătă, la ora 14.00, pentru a discuta problema carantinării municipiului Timișoara.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

PATREON

Sau fă o donație direct în contul nostru bancar:
RO16BTRLRONCRT0517131201 – Banca Transilvania>



[ad_2]

Source link

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

3 SOLUȚII de a așeza încălțămintea tuturor membrilor familiei la ușa de la intrare

În multe locuințe se poate observa că la intrare sunt așezate la vedere numeroase perechi de pantofi, papuci, cizme, sandale, teniși, aparținând...

Design în VEST – Cum să păstrezi aerul vintage al casei tale

Partea de vest a României este cunoscută pe lângă altele și pentru faptul că deține unele dintre cele mai vechi clădiri din...

Cele mai bune activități pentru copiii de 1 an, în casă și afară

Atingerea vârstei de 1 an reprezintă o etapă importantă în viața copilului și a părinților. Este perioada în care cel mic începe...

Vrei să ai mai multă grijă de tine? 5 aspecte de care trebuie să ții cont în fiecare zi

Să trăiești o viață sănătoasă nu înseamnă doar să fii atent la ce ai în farfurie sau exercițiile pe care le faci...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: