Sibiu și Timișoara, alături de București, sunt din ce în ce mai puțin interesante pentru investitorii germani, motivul fiind lipsa acută de forță de muncă pentru întreaga plajă de profesii. O spun reprezentanții Camerei de comerț și industrie româno-germană (AHK), care au venit la Sibiu pentru a discuta despre importul de forță de muncă din afara Uniunii Europene.
Potrivit reprezentanților AHK, trei zone importante din România au devenit nerecomandate noilor investitori: Sibiul, Timișoara și București.
“Acestea sunt regiunile din România care nu ar mai fi atractive pentru un investitor nou, dacă ne uităm la disponibilitatea forței de muncă. La Sibiu, forța de muncă nu este ușor de găsit deja de câțiva ani, la fel ca și la Timișoara și București. Mai nou, de un an-doi, au început să se plângă de această lipsă a forței de muncă și cei din Brașov și Satu Mare. Oradea și Clujul au ajuns la limită, de aceea pe hartă le-am încercuit cu linie punctată“, a spus Iuliana Rusu, manager al departamentului Management Investment & HR în cadrul Camerei de comerț și industrie româno-germane.
“Am avut vizite la multe fabrici și tema de top este lipsa forței de muncă, mai ales a celei calificate. Am descoperit această problemă peste tot pe unde sunt oameni de afaceri germani“, a spus Sebastian Metz, directorul general al Camerei de comerț și industrie româno-germane (AHK).
Nici relocarea din alte zone nu mai este o soluție, cum nu pare a fi o soluție nici atragerea de persoane care acum sunt angajate în agricultură. “Referitor la relocare, semnalele noastre sunt că – de exemplu – celor din Timișoara nu le este ușor să lucreze cu persoane din Gorj sau Teleorman. Iar din Moldova sunt toți plecați în afara țării“, a mai spus Iuliana Rusu.
Cu toate acestea, statisticile naționale indică faptul că România are cel mai mare procent de angajați în agricultură la nivelul Uniunii Europene: 25,3%, față de Bulgaria (6,5%), Ungaria (4,3%), Germania (1,4%) sau Spania (3,9%), au arătat reprezentanții AHK. În paralel cu tehnologizarea agriculturii, mare parte din această populație ar putea fi relocată în alte industrii, susțin oamenii de afaceri germani. Care, însă, consideră că aceste date statistice nu reflectă realitatea.
“Aceste procente reprezintă fie oameni care trăiesc din ajutoare sociale, fie persoane care beneficiază de liberalizarea pieței forței de muncă la nivel european și lucrează în alte țări. Iar beneficiile sociale acordate de actualul guvern de stânga nu sunt încurajatoare pentru a atrage oameni pe piața muncii. Ne sperie, la Cameră, prin ce criză a forței de muncă trece Germania. Problema acută a început în domeniul medical, dar acum se caută să se aducă din alte țări de la sudori la șoferi, chiar și contabili. Absolut orice lipsește de pe piața germană. Și, în aceste condiții, cum am mai putea să îi ținem pe români acasă?“ a mai spus Iuliana Rusu.
Soluția aducerii de forță de muncă din afara UE este una salvatoare, dar ea poate fi greu aplicabilă din cauza birocrației. În prezent, România limitează numărul anual al persoanelor din afara UE care pot veni să lucreze aici la 6.500.
Angajarea unei persoane din afara UE este un proces care implică o birocrație amplă, împărțită în trei etape, fiecare cu perioade și costuri diferite. Prima etapă (cea de obținere a permisului de muncă de către angajator) durează aproximativ două luni și presupune costuri cu obținerea actelor de aproximativ 350 de euro pentru fiecare persoană din afara UE care se dorește a fi angajată. Cea de-a doua etapă – obținerea unei vize de lungă durată de către cetățeanul străin – durează aproximativ zece zile și implică costuri de circa 150 de euro (taxe și asigurarea medicală). În fine, cea de-a treia etapă este cea de obținere a permisului de ședere în România de către cetățeanul străin. Implică niște costuri estimate la 120 de euro (taxa de viză), plus alți 259 de lei pentru permisul de muncă și o perioadă de așteptare de aproximativ 30 de zile. Abia după încheierea acestei etape angajatul non-UE poate munci legal în România.
