Acasă ADMINISTRATIE Specialiştii vor discuta perspectiva cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia

Specialiştii vor discuta perspectiva cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia

Perspectivele cetăţii dacice Sarmizegetusa Regia vor fi discutate de specialişti în cadrul unui simpozion ştiinţific ce va fi organizat la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane (MCDR) Deva. Manifestarea beneficiază de sprijinul Consiliului Judeţean Hunedoara şi va reuni, pe 22 noiembrie, pe toţi cei interesaţi în dezvoltarea potenţialului arheologic şi turistic al monumentului UNESCO din Munţii Orăştiei.

„Statutul de monument aflat pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, obţinut în anul 1999 de Cetatea Dacică de la Sarmizegetusa Regia, dar şi importanţa sa în rândul specialiştilor, a mass-media, dar şi a publicului larg, impune o nouă viziune administrativă a acestuia, şi nu numai. Această întâlnire urmăreşte eficientizarea comunicării şi colaborării dintre instituţiile implicate în cercetare, administraţie, pază şi factorii politici şi decizionali care pot rezolva anumite probleme şi pot totodată să obţină finanţări care să susţină proiectele legate de acestea”, a declarat directorul MCDR Deva, Liliana Ţolaş.

Printre subiectele propuse dezbaterii se numără situaţia actuală a sitului, programul multianual de cercetări arheologice în Cetăţile Dacice din Munţii Orăştiei, experienţele europene în valorificarea culturală a unor situri arheologice, stadiul preluării sitului şi altele.

Cu această ocazie va fi vernisată o expoziţie temporară în cadrul căreia vor fi prezentate câteva elemente de civilizaţie dacică din zona capitalei religioase, politice şi economice a statului dac, Sarmizegetusa Regia.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Pariurile sportive – fenomen de masă și veritabilă industrie accesorie sportului

Sportul continuă să suscite un interes major pentru foarte mulți oameni, atât ca formă de divertisment, prin urmărirea evenimentelor preferate, cât și...

TOP 5 trucuri prin care îți poți îmbunătăți procesul de producție

Procesele de producție simplificate sunt vitale pentru succesul companiilor producătoare. Cu toate acestea, există încă mult spațiu de îmbunătățire în cadrul multor...

Află topul celor 4 calități care îți garantează succesul în viață

Succesul în viață presupune, pe scurt, să te simți împlinită cu situația pe care o ai, independența financiară fiind unul dintre principalele...

Cadourile devin plictisitoare? Iată 4 idei de cadouri de care soțul tău chiar se va bucura

Adesea, atunci când vine vorba de cadouri, este destul de simplu să alegi cadouri pentru femei, dar opțiunile sunt limitate în ceea...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: