Acasă AGRICULTURA & AGRIBUSINESS Spumant italian cu particule de aur și rețete culinare de la muntle...

Spumant italian cu particule de aur și rețete culinare de la muntle Athos, atracțiile noii ediții VINVEST Timișoara

Vinul spumant italian cu particule de aur, vinuri vechi care au trecut demult vârsta de 60 de ani sau cartea de bucate a unui monah de pe Muntele Athos vor fi câteva dintre atracţiile celei de-a XVI-a ediţie a Salonului Internaţional de Vinuri VINVEST, care se va desfăşura în perioada 19 – 21 aprilie, la Centrul Regional de Afaceri Timişoara.

“Cei care vor călca pragul Salonului se vor bucura de peste 250 de sortimente de vin, printre care unele în premieră la Timişoara, cum sunt vinuri biologice, vinuri spumante ce conţin particule de aur, vinuri vechi de mai bine de şase decenii. De asemenea, reţete culinare ale monahului Epifanios, care trăieşte de peste 40 de ani la Athos, cuprinse într-un volum ce reprezintă singura carte de bucate de pe Sfântul Munte, vor fi prezentate la Vinvest”, a declarat marţi organizatorul evenimentului, oenologul Lucia Pârv, într-o conferinţă de presă.

Un al punct de interes din cadrul ediţiei 2019 a Vinvest va fi vinul spumant Imperator 24K, un vin spumant italienesc obţinut prin metoda clasică şi cu o compoziţie în care se regăsesc particule de aur de 24 de karate. Băutura exclusivistă este pentru prima dată prezentă la Vinvest şi este produsă într-o serie limitată, la una dintre cele mai cunoscute vinării din regiunea Francioacorta, Italia.

Sortimentelor de vinuri româneşti li se vor alătura cele din Serbia, Italia, Grecia şi Republica Moldova, iar turismul vitivinicol grecesc va fi adus în faţa vizitatorilor de preşedintele Asociaţiei de Afaceri din Insula Ammouliani, Nikitas Martigakis, prin pachete turistice ce spun poveşti încântătoare despre tărâmuri de vis şi vinuri autentice greceşti.

Componenta educaţională Vinvest va fi prezentă în cadrul unor simpozioane şi prezentări, unde vor fi dezbătute de specialişti în domeniu, dar nu vor lipsi nici manifestările din zona gastronomică, a artelor sau literaturii.

Vinvest este precedat de cea de-a XIV-a ediţie a Concursului Naţional de Vinuri şi Băuturi Alcoolice, din perioada 17-18 aprilie, în aceeaşi locaţie, organizat în baza unui regulament în conformitate cu cerinţele Organizaţiei Internaţionale a Viei şi Vinificaţiei (OIV). Se vor acorda medalii de aur şi argint, în funcţie de punctajul obţinut pe baza evaluării după criteriile OIV.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

DETARTRAJUL – Află 5 lucruri pe care trebuie să le știi despre această procedură

Deși detartrajul ar trebui să facă parte din igiena și îngrijirea regulată a danturii, nu mulți oameni fac acest lucru atât de...

De ce obsesia pentru cărțile de self-help te poate împiedica să te dezvolți? Specialiștii spun că și tu faci această greșeală

Dacă ar exista o pastilă care să îți maximizeze puterea creierului, ai lua-o? Pentru unul din patru studenți de la Universitatea Oxford,...

Cum să obții un look de film noir? 4 sfaturi pentru bărbații care preferă stilul clasic

Film noir este un termen cinematografic, care descrie filmele polițiste hollywoodiene clasice. Acesta a devenit un reper cunoscut nu doar în acest...

Pleci la munte? Află 4 lucruri de care trebuie să ții cont pentru o escapadă montană perfectă!

Zona montană este perfectă pentru o ieșire din oraș și pentru o gură de aer curat. Muntele este extrem de benefic pentru...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: