AcasăSOCIALStudiu. Bunicii care contribuie la creșterea nepoților pot trăi mai mult

Studiu. Bunicii care contribuie la creșterea nepoților pot trăi mai mult

Bunicii care ajută ocazional la creșterea nepoților sau care își aduc contribuția în comunitatea din care fac parte pot trăi mai mult în comparație cu vârstnicii care nu au grijă de rude și nu își ajută semenii, potrivit interpretării rezultatelor unui studiu realizat timp de două decenii în Germania, informează Reuters. Concluziile au fost publicate în luna decembrie în jurnalul „Evolution and Human Behavior”.

Îngrijirea permanentă a nepoților poate fi o activitate cu efecte negative asupra sănătății persoanelor vârstnice, însă dacă bunicii își aduc ocazional contribuția în acest sens se pot bucura de importante beneficii precum o viață mai lungă, notează oamenii de știință. „Această legătură ar putea fi un mecanism înrădăcinat adânc în trecutul nostru evolutiv când contribuția la creșterea copiilor era crucială pentru supraviețuirea speciei umane”, a explicat autoarea principală a cercetării, Sonja Hilbrand, din cadrul departamentului de psihologie a Universității Basel din Elveția. Pe de altă parte, aceasta a adăugat pentru Reuters Health că „lipsa contactului cu nepoții poate avea un impact negativ asupra sănătății bunicilor”.

În cadrul cercetării au fost analizate date de la peste 500 de persoane cu vârste de peste 70 de ani cuprinse în „Berlin Aging Study”, realizat în Germania. Participanții au completat chestionare și au participat la teste medicale o dată la doi ani, între 1990 și 2009.

S-a observat că în perioada de aproape 20 de ani riscul de deces a fost cu o treime mai scăzut în cazul vârstnicilor care contribuiau la creșterea nepoților lor în comparație cu cei care nu făceau acest lucru. Jumătate dintre bunicii care aveau grijă ocazional de nepoți erau încă în viață la zece ani după completarea primelor chestionare și teste.

Același lucru a fost observat și în cazul persoanelor în vârstă care nu aveau nepoți însă își ajutau copiii adulți în cadrul unor activități precum treburile din gospodărie.

Spre deosebire de aceștia, circa o jumătate dintre participanții care nu îi ajutau pe alții au decedat în circa cinci ani de la începerea studiului.

În cadrul studiului nu au fost luați în calcul bunicii care aveau permanent grijă de nepoții lor.

Riscul mai scăzut de deces a fost observat și în cazul persoanelor care obișnuiau să ajute alte persoane care nu le erau rude. Jumătate dintre vârstnicii care își susțineau prietenii și vecinii au trăit, în medie, șapte ani după începerea studiului, spre deosebire de cei care nu au făcut acest lucru și care au trăit, în medie, patru ani după debutul cercetării.

„Ajutând, aceste persoane pot avea un scop în viață pentru că se simt utili pentru ceilalți și pentru societate”, a explicat Bruno Arpino, profesor asociat la Universitatea Pompeu Fabra din Barcelona, care nu a luat parte la acest studiu. „De asemenea, faptul de a ajuta poate fi o activitate care îi menține activi, fizic și mental”, a completat acesta pentru sursa citată. Specialistul a adăugat că același lucru se poate observa și în cazul altor activități precum munca, înscrierea în cluburi sau voluntariatul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc