Acasă ADMINISTRATIE Târgul de Iarnă pe centrul vechi al Devei

Târgul de Iarnă pe centrul vechi al Devei

Prima ediţie a Târgului de Iarnă este deschisă, chiar de 1 Decembrie, pe centrul vechi al municipiului Deva, aici fiind montate 15 căsuţe ce au fost închiriate comercianţilor care au adus cu ei produse alimentare tradiţionale sau mărfuri specifice cadourilor de Crăciun.

Deschiderea Târgului de Iarnă este marcată de aprinderea festivă a luminilor de Crăciun în municipiul Deva. Momentul a fost programat pentru sâmbătă, la ora 18.00, la scena special construită în apropierea sediului Primăriei.

Primăria Deva a pregătit, pentru toată perioada lunii decembrie, o serie de evenimente culturale ce vor avea loc la Târgul de Iarnă.

Astfel, duminică, de la ora 17.00, aici este programat un spectacol susţinut de Ansamblul folcloric „Făieragul” din Certeju de Sus.

Vor urma, de la ora 19.30, formaţiile artistice ale Palatului Copiilor din Deva, ei pregătind un excelent program de dansuri populare, colinde şi dansuri moderne.

Şirul evenimentelor va continua în fiecare sîmbătă şi duminică, de la ora 17.00, până la sfârşitul lunii decembrie.

Iniţiativa autorităţilor locale din Deva, de a organiza manifestările într-un loc extrem de circulat şi în care se ajunge uşor, este demnă de apreciat, pentru că, în anii trecuţi localnicii erau nevoiţi să meargă ba la patinoar, ba la un supermarket de la marginea oraşului.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Care sunt cele mai bune vinuri pe care le poți degusta?

Întreabă orice expert în vin care este cel mai bun mod de a învăța despre vin și acesta îți va spune să...

3 aspecte la care să fii atent pentru a alege geaca de iarnă potrivită

Sezonul rece are farmecul său, însă temperaturile scăzute pot crea multe neplăceri. Îmbrăcămintea necesită multă atenție pe timpul iernii. Ai nevoie de...

Vrei să îți renovezi casa? Iată cele mai inspirate idei pentru amenajări interioare de calitate!

Exista anumite momente in care te gandesti ca aspectul casei tale nu te mai multumeste? Daca ai raspuns afirmativ la aceasta intrebare,...

Ești bunică pentru prima oară? Iată 3 lucruri pe care le poți face pentru bebelușul din familia ta

Venirea pe lume a primului nepot din familie este întotdeauna un moment emoționant și de referință pentru întreaga familie. Toată lumea își...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: