Acasă EVENIMENT Târgul Mărțișorului, la Satu Mare

Târgul Mărțișorului, la Satu Mare

[ad_1]

Sătmărenii sunt invitați de vineri, 26 februarie, până luni, 1 martie, la Târgul Mărțișorului. 

Evenimentul va avea loc în parcul din Piața Libertății, între orele 10.00-18.00 și aduce împreună atât meșteri artizani, cât și meșteșugari.

Sătmărenii vor fi întâmpinați cu o ofertă bogată de mărțișoare, care suprind prin unicitate, creativitatea și diversitatea materialelor folosite.  Astfel, meșterii își propun să reflecte cât mai bine semnificațiile acestui element de patrimoniu înscris  de UNESCO în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii.

La această ediție vor participa 24 de meșteșugari, meșteri și creatori care vor prezenta mărțișoare din plante, produse de patiserie, pietre semiprețioase, articole din piele, pâslă, ceramică,  articole brodate și alte elemente de decor hand-made ce vor transmite bucuria de a dărui şi primi acest simbol al sosirii primăverii.

Târgul Mărțișorului se organizează respectând restricțiile impuse de contextul pandemic, sătmărenii fiind rugați să respecte regulile privind distanțarea fizică și purtarea măștii de protecție.

Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Satu Mare, Centrul Cultural ,,G.M Zamfirescu” și Asociația pentru Dezvoltarea Rurală Sătmăreană, cu sprijinul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare și Consiliul Județean Satu Mare.

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

PATREON

Sau fă o donație direct în contul nostru bancar:
RO16BTRLRONCRT0517131201 – Banca Transilvania>



[ad_2]

Source link

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Cum poți arăta fabulos toamna. 3 trucuri pe care le folosesc specialiștii pentru ținute senzaționale

Toamna a venit, iar temperaturile de vară au fost înlocuite cu unele mult mai scăzute, puloverele, jachetele sau pardesiile făcându-și loc rapid...

Vrei să-ți pregătești mașina pentru iarnă? Iată 6 lucruri pe care trebuie neapărat să le faci înainte de prima ninsoare

Să petreci timp asigurându-te că mașina ta este pregătită pentru iarnă nu numai că te poate ajuta să previi o avarie sau...

Vrei să îți menții angajații fericiți și motivați? Află cum să organizezi un teambuilding de succes!

Dacă și tu ești antreprenor, atunci probabil că știi deja cât de importantă este echipa pe care ți-o formezi și care va...

Ce ingrediente sa incluzi in rutina de ingrijire a pielii pentru rezultate uimitoare

Ingrijirea pielii este importanta atat pentru a avea un ten care sa arate impecabil, cat si pentru a-i pastra sanatatea. In ultimii...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: