Poliţia a instituit filtre în Timişoara, în încercarea de a găsi persoana care a înjunghiat mortal un taximetrist din localitate. Victima, în vârstă de 47 de ani, a fost atacată, cel mai probabil, cu un cuţit, iar agresorul i-a secţionat artera carotidă, astfel că bărbatul avea şanse minime de a mai putea fi salvat.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş, Mirela Drăghicioiu, a declarat că atacatorul taximetristului este, cel mai probabil, un client, fapta petrecându-se pe strada Munteniei, în zona Bucovina, din Timişoara.
„Taximetristul a ieşit din maşină având sânge pe haine şi s-a prăbuşit lângă automobil, după ce a fost înjunghiat. O femeie care trecea în acel moment pe stradă a văzut şi a anunţat Poliţia. Ancheta Poliţiei este în desfăşurare, luăm în calcul ca autorul să fie un client nemulţumit”, a spus purtătoarea de cuvânt.
Un taximetrist în vârstă de 47 de ani, din Timişoara, şi-a pierdut viaţa, vineri, după ce a fost înjunghiat în gât de un client, poliţiştii declanşând o anchetă în acest caz.
„Un taximetrist a fost înjunghiat pe strada Munteniei din Timişoara, zona Bucovina, de un client, în zona gâtului. El a murit pe loc. Poliţiştii fac verificări la faţa locului pentru a afla cum s-a produs acest incident”, a spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş, Mirela Drăghicioiu.
Ancheta în acest caz este la început, poliţiştii încercând să contureze un cerc de suspecţi.