AcasăSTIRITIMISTender vs. locuitorii din Șag

Tender vs. locuitorii din Șag

Omul de afaceri Ovidiu Tender, prin intermediul firmei Prospecţiuni S.A, pe care o controlează, dorește să demareze prospecţiunile pentru gaze şi petrol în localitatea Șag, de lângă Timişoara. Localnicii, însă, sunt de altă părere. 

La sfârșitul săptămânii trecute, câteva zeci de locuitori ai comunei timișene Șag s-a întâlnit la căminul cultural, la o dezbatere pe tema prospecţiunilor pentru gaze şi petrol ce urmează să se efectueze în localitatea lor. La dezbatere au participat şi reprezentanţi ai firmei Prospecţiuni S.A, ei încercând să îi convingă pe localnici că impactul explorărilor lor va fi unul minim. Toate încercările lor de convingere au dat greș, oamenii fiind siguri că – odată cu începerea exploatării propriu-zise – riscurile pentru sănătatea lor și pentru mediu ar fi foarte mari. Mai mult, oamenii s-au declarat şi împotriva prospecţiunilor, deoarece în timpul acestui proces se foloseşte dinamită. Reprezentanţii Prospecţiuni S.A., au încercat să îi convingă pe oameni că proiectul lor nu are nicio legătură cu gazele de şist şi activitatea pe care o vor desfăşura pe raza comunei de lângă Timişoara va avea un impact minim asupra mediului.

Primarul comunei Șag, Venus Oprea, nu este un susținător al acțiunilor de prospectare, el declarând că, în calitate de cetăţean, nu le-ar da acordul reprezentanţilor firmei să îşi ducă mai departe proiectul. Pe de altă parte, primarul spune că în situația în care Guvernul va decide altceva, el, în calitate de primar, va trrespecta decizia. Oprea spune că explorările ar trebui să se facă în zone mai îndepărate și nu în perimetrul comunei.

La dezbatere au participat fostul viceprimar la Timișoarei, Adrian Orza şi deputatul Cătălin Tiuch, ambii militând pentru o mai mare transparenţă din partea firmei care face prospecţiunile și pentru explicații mai clare și adaptate nivelului de înțelegere al localnicilor care sunt speriați de informațiile despre gazele de șist și fac confuzii între acestea și exploatarea de gaze naturale sau petrol.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments

Adrian Negrila pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin pe EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? pe Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul pe Mircea-Molot
un cetatean responsabil pe Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil pe Mostră de necivilizație la Banpotoc