Acasă SOCIAL Timiș, fruntaș la alocațiile pentru copii

Timiș, fruntaș la alocațiile pentru copii

Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a făcut publice datele referitoare la sumele plătite drept alocații de stat pentru copii. La nivel național sumele plătite în primul trimestru din 2013 au fost în valoare totală de 687,33 milioane lei, mai mici cu 1,8% comparativ cu cele plătite în perioada similară a anului trecut. Județul Timiș este printre cele unde numărul beneficiarilor de alocații este foarte mare (115.692), fiind pe locul doi în țară după București (287.392 copii beneficiari). Din Regiunea Vest, la polul opus în ceea ce privește numărul de alocații de stat pentru copii, se află județele Hunedoara și Caraș-Severin.

Datele puse la dispoziție de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice arată că în primul trimestru din 2013, la nivel național s-au acordat în medie, în fiecare lună, 3.830.535 alocații de stat pentru copii. Din totalul copiilor beneficiari de alocaţie, 51% au avut domiciliul în mediul urban şi 49% în rural.  Dacă raportăm  numărul de copii beneficiari de alocaţie de stat  la totalul populaţiei înregistrate la 1 iulie 2012 (conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică), valoarea medie la nivel naţional este de 18%. Alocaţia are caracter universal şi este acordată copiilor în vârstă de până la 18 ani, precum şi tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional, până la terminarea acestora. Pentru copiii în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copilului care este încadrat într-un grad de handicap, alocaţia de stat se acordă în cuantum de 200 lei/lună/copil. Pentru copiii care nu au un handicap şi sunt în vârstă de peste 2 ani cuantumul alocaţiei de stat este de 42 lei/lună/copil, iar pentru copiii mai mari de 3 ani care au un handicap cuantumul este dublu , adică de 84 lei.

Statisticile Ministerului Muncii arată la nivel național o scădere a numărului de beneficiari comparativ cu anul 2012, cauza fiind scăderea natalității. În primele trei luni ale acestui an, s-au născut mai puţin cu aproape 1.200 copii faţă de trimestrul I 2012, ceea ce reprezintă o scădere de 2,6%. Scăderea natalității este una dintre consecințele directe ale crizei economice, instabilității și nesiguranței locului de muncă.

Comentarii

comentarii

Spune-ti si tu parerea. Opinia ta e importanta.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

- Advertisment -

Most Popular

NU pleca în concediu până nu verifici aceste aspecte! Transformă fiecare vacanță într-o experiență plăcută!

Pentru fiecare român concediul este cea mai așteptată perioadă, mai ales după luni intense de muncă. Chiar dacă nevoia de a pleca...

Știai că poți aduce AVENTURA în viața ta fără să părăsești locuința?

Majoritatea oamenilor vor o viață palpitantă, plină de adrenalină, dar puțini reușesc să-și pună în practică dorințele, din diferite motive. Unele sunt...

Care sunt domeniile din Vest în care sunt indispensabili transpaleții?

În fiecare domeniu există anumite lucruri care sunt indispensabile și fără de care munca nu poate fi întreprinsă. Dacă în medicină ai...

Top 3 alegeri excepționale pe care să le faci pentru bucătăria ta modernă

Atunci când vine vorba de amenajat bucătăria, cu siguranță îți dorești cele mai moderne, frumoase și calitative lucruri. După ce te-ai decis...

Recent Comments

Adrian Negrila on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
Gaina Constantin on EXPONATUL LUNII IULIE LA MCDR
ce e prostia Regiunea Timis-Hateg? on Regiunea Vest? Poate Timiș-Hațeg
anonimul on Mircea-Molot
un cetatean responsabil on Controale sanitare în şcoli
un cetatean responsabil on Mostră de necivilizație la Banpotoc

Comentarii

comentarii

%d blogeri au apreciat: